Cum pune muzica ”sufletul la loc”

Sonoro

În fiecare an la final de toamnă își face apariția în București un fel de jukebox  cu muzică de cameră. Se face auzit două săptămâni, apoi pleacă prin țară. E festivalul Sonoro.

Pentru organizarea unui festival de muzică se fac jonglerii nu doar cu muzicieni, cu partituri, ci și cu mentalități –ca efect secundar. Violistul Răzvan Popovici și-a rafinat și această tehnică, mai ales că a inițiat trei festivaluri, în diferite colțuri ale lumii, plus workshop-uri, turnee și alte întâlniri cu muzica.

Inima unui festival stă în repertoriul său. Iar planificarea repertoriului unui festival seamănă cu modul în care un mare chef ar crea un meniu sau un curator ar pregăti o expoziție – nu e vorba de a epata, ci de atenție la gustul publicului, de armonizare, de culoare. Mai întâi intră în scenă cuvintele, pentru că totul începe cu titlul ediției. Up, Bridges, Un Ballo in Maschera, Love Unlimited și, pentru al zecelea an, The Dreamers au fost câteva dintre numele edițiilor Sonoro, festival inițiat de violistul Răzvan Popovici și pianista Diana Ketler. Trebuie să fie ” provocator, să sune bine, ingenios, să ofere posibilități de a introduce eventual si pictura, literatura”, spun ei, din experiență. Dar în paralel ei aleg (pe sprânceană) muzicienii care vor cânta, de fiecare dată alții, invitați din toată lumea. Iar toți acești factori decid alegerea pieselor – o piesă contemporană, un Mozart sau un Brahms, un hit colo (”Păstrăvul” de Schubert), o piesă necunoscută dincolo. ”Ne străduim să facem legături și paralele între diverși compozitori, între epoci, pentru că dacă le planifici bine, publicul profită la maximum”, spune Popovici. În plus, piesele nu trebuie să se repete de la an la an și nici să fie aceleași cu cele din repertoriul obișnuit al muzicienilor –nimeni nu vrea un muzician plictisit pe scenă și parte din secretul succesului Sonoro este plăcerea cu care se cântă.

SoNoRoCasaMincu
credit foto Serban Mestecaneanu

E o plăcere, dar ”totul e pe bandă rulantă, e un jukebox”, spune Popovici. Și așa festivalul se conturează ca o mașinărie care, odată pornită, trebuie să funcționeze perfect și să nu se mai oprească decât peste două săptămâni. Fie că toți muzicienii sunt prezenți sau nu, în formă sau nu. Nu o dată au fost invitați care au trebuit înlocuiți, iar presiunea este mare, deoarece cu timpul festivalul a devenit un reper al Bucureștiului, un frate mai mic al celebrului festival Enescu.

Nu în ultimul rând, programul ingenios, care să se potrivească temei, trebuie armonizat cu sălile disponibile, pentru că la festivalul Sonoro fiecare zi din cele două săptămâni se petrece în alt loc. ”Altceva se cântă la Cotroceni sau la The Ark. Mai mult, am făcut de la început programarea și în funcție de muzicieni -de exemplu, când l-am invitat pe Marcello Nisinman (bandeoneonist, protejat al lui Artur Piazzolla, n.n.) l-am ”distribuit” la Palatul Bragadiru, se potrivea mai bine, deși ar fi putut cânta oriunde”, povestește Popovici.

Sonoro nu a pornit programatic, cu scopuri didactice. De aceea nici nu au făcut compromisuri, ba chiar și-au permis mici extravaganțe –”daca am vrut John Cage între două bucăți de Mozart sau jazz alături de Messiens și Mozart, așa am făcut”. Și totuși Popovici crede că marea lor reușită a fost aceea de a crea un public nou –”erau poate ca o filă nescrisă, o parte din ei. Erau foarte mulți tineri care nu au avut educație muzicală”. Însă muzicianul nu subestimează publicul și încrederea e reciprocă: ”publicul are încredere, vine să asculte și părțile mai experimentale”.

Pentru muzicieni, una din cele mai mari satisfacții este feedback-ul direct al publicului : ”anul trecut la Castelul Corvinilor țin minte că a venit cineva și mi-a mulțumit –<mi-ați pus sufletul la loc> a spus”, își amintește violistul.

”Camerele” în care se aude Sonoro s-au înmulțit cu timpul -festivalul a dus muzica de cameră și în țară, iar muzicienii și-au făcut bagajele în fiecare an și au cutreierat chiar și zone unde probabil se auzea pentru prima oară un astfel de concert. În turneele ”Sonoro conac”, de pildă, surpriza a fost că, deși muzicienii nu au coborât nivelul cântând doar Mozart Kleine Nacht Musik , Enescu și Porumbescu, publicul s-a ridicat la înălțime. ”A fost întotdeauna un program complex, dinamic.”

Înainte de apariția Sonoro sintagma ”muzică de cameră” rima în mintea multora cu săli prăfuite și atitudini rigide. Acum e asociată cu un festival ”cool” în care se îmbină cu tango sau proiecții video. De ce tocmai muzică de cameră? Pentru că se cântă prin definiție în săli mai mici, și ”ca muzician, ce impact mai mare poți avea decât cântând aproape de public și trăind extrem de intens muzica”. În plus, muzica de cameră, cântată doar de câțiva muzicieni, nu de orchestre, și fără intermedierea unui dirijor, ajunge mai ușor la inimă, fiind mult mai fragilă. Așa cum spune sloganul Sonoro, „and the clearer the song is heard, the smaller the bird” (vers de Joseph Brodsky).

Un triunghi muzical

Sonoro Conac
Razvan Popovici (Foto: Serban Mestecaneanu)

Dar Popovici nu este genul de artist sedentar, dimpotrivă. Pe lângă faptul că el însuși concertează săptămânal în altă țară, pe alt continent, nu se putea mulțumi cu un singur festival, fie el și unul care se petrece pe banda rulantă și e asemănat cu un jukebox. Așa că mai ”dirijează” unul în Germania și unul în Italia.

Dacă la București fiecare concert e în altă sală și apoi face un mic tur al țării, la Arezzo decorul e unul de film. Muzicienii cântă în reședințe particulare de excepție, palate, în teatrul Petrarca sau chiar în casa lui Petrarca.

”Eram ca în fiecare an cu bursierii Sonoro la Montepulciano, când cineva la o reședință privată din Arezzo ne-a propus să mai venim și anul următor”, povestește violistul. Cum orașul e o bijuterie, zona superbă, mâncarea genială (muzicienii au slăbiciunile lor), Popovici a dat curs invitației. Apoi nobilii localnici au început să-și deschidă palatele –”pentru mulți a fost o mare surpriză să vadă români care fac altceva decât curățenie”. Mai mult, aristocrația italiană a început să vină la București, la Sonoro, iar românii la Arezzo.

Al treilea colț al triunghiului de festivaluri este în Germania, la Traunstein, unde violistul a inițiat Chiemgauer Musikfruhling . Cu diferența că acolo, ca și în Italia, oferta culturală este uriașă și doar un program într-adevăr deosebit poate atrage atenția unui public foarte cultivat. Pentru ei Popovici alege rarități, dar strecoară și lucrări românești, cum ar fi Rapsodia I de Enescu. Succesul le-a fost confirmat de radioteleviziunea bavareză care de șapte ani este partener al festivalului și înregistrează pentru a difuza ulterior concertele.

În astfel de locuri, surprizele sunt și pentru muzicieni, nu doar pentru public. De pildă, nu se știe de unde apare un marchiz cu arbore genealogic de la anul 900 care îți face un tur al casei. ”Iar casa lui avea de la o capelă a papei care venise o dată acolo, la uși secrete, moaștele unui strămoș sfânt sau platoșe”. În Germania, muzicienii au cunoscut un prinț din dinastia Hohenlohe, care are în arborele genealogic patroni ai lui Liszt, Rilke sau Strauss, iar un alt domn le-a arătat o scrisoare de Mozart aflată în proprietatea sa.

Popovici are cu regularitate dovada că muzica deschide porți și suflete. ”Cu doar câteva concerte la Arezzo observi că poți schimba percepția unor nobili italieni despre România.” Sau apropii românii de muzica de cameră. Nu întâmplător numele celei de-a zecea ediții a fost The Dreamers -”Visătorii”. Numai ei pot schimba lumea fără să-și fi propus asta.

Despre Răzvan Popovici

A fost prim violist invitat al Filarmonicii din Essen, orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe şi al Filarmonicii de Cameră din Salzburg. Este iniţiatorul şi directorul Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, al seriei de concerte de muzică de cameră “Pèlerinages” din München şi al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti. El concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro.

Written By
More from Iulia Stancu

Vibrația muzicii

Am putea spune despre el că are „cultură pentru sunet”, „simț al...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *