Lecția de transformare

John Soleanicov_best

De la Lehman, International Finance Corporation şi McKinsey, la recrutarea de profesori pentru zone rurale nu a fost decât un pas pentru John Soleanicov . Primul exemplu de transformare este chiar el.

După ce a lucrat în finanţe în SUA,  Soleanicov încearcă acum să „vândă” un produs pe care foarte puțini îl vor în România– meseria de profesor în zone defavorizate. Este cofondator şi CEO al Teach For Romania, o organizaţie care schimbă vieţi în cel puţin trei sensuri: învață profesorii să fie lideri, învață copiii să descopere lumea și învață lumea de business să se implice. Modelul este inima unui ONG care face puntea dintre lumea corporate şi educaţie, aşa cum Soleanicov pare, la rândul lui, a fi pe o punte între mai multe lumi: SUA şi România, corporaţii şi ONG, educaţie şi finanţe.

Teach For Romania caută și pregătește tineri valoroși care să devină profesori pentru școlile din cele mai vulnerabile zone ale României. Profesorii acționează ca factori de transformare în aceste comunități și au impact asupra ratei de abandon școlar și motivației copiilor. După doi ani, „agenţii schimbării” sunt încurajați să își continue misiunea din alte posturi –indiferent că e vorba de un rol în sistemul educațional, administraţie, corporaţii etc. Modelul l-a „cucerit” pe John Soleanicov şi l-a inspirat să aducă Teach în România în 2014, alături de Corina Puiu, iar după doi ani vor ajunge la 60 de profesori, triplând numărul lor inițial.

BG: Care este modelul prin care Teach for Romania vrea să schimbe educaţia?

JS: Viziunea organizaţiei Teach For All la nivel internaţional este de a crea o educaţie de calitate pentru fiecare copil din ţara respectivă. Concret, trebuie să atragi şi să dezvolţi profesori care să lupte pentru echitate şi acces egal la o educaţie de calitate. Organizația încurajează profesorii să se raporteze la elevi nu ca la copii, ci ca la adulți; ei au obiective nu doar de creștere a performanței, ci de asimilare a unor valori, schimbare a comportamentului. Asta se face prin oameni pe care îi convingi să intre timp de doi ani în învăţământ, deşi probabil nu s-ar fi gândit înainte la această variantă. Apoi îi ţii aproape ca agenţi de schimbare care ajută din diverse poziţii de influenţă, în sistem sau din afara lui. Principiul este transformarea sistemului pe termen lung, iar ca să faci asta resursa umană este esenţială. Noi credem că aceasta e problema principală la care trebuie să avem răspuns că ţară.

BG: Cine sunt cei care devin profesori în zone sau şcoli defavorizate ?

JS: Marea majoritate sunt tineri, deşi avem şi excepţii, au între 21-25 ani, fie studenţi, fie vin din corporaţie, fie au studii afară,  îşi dau seama că nu e de ajuns să comenteze de pe margine, e nevoie de implicare. Avem un model de selecţie inspirat din reţea, adaptat contextului românesc, ne uităm la o serie de competenţe – de pildă, motivaţia pentru care el aplică, înţelegerea problemei reale, a educaţiei din România. Apoi, implicarea lor în comunitate, potenţialul de leadership, cât de organizat este şi modul în care comunică, toate sunt evaluate printr-un algoritm foarte riguros şi standardizat, ne uităm la lucruri specifice, mai degrabă la competenţe, motivaţie.

BG: Ce vă poate convinge să alegeți o anumită persoană?

J.S :Un exemplu foarte bun e dorinţa de a se transforma. Ne uităm la trecutul persoanei şi la momente când a putut să se schimbe sau are o deschidere către asta, pentru că ce propunem noi e o transformare a fiecărei persoane care intră în program. Ca să îi transformi pe alţii trebuie să te transformi pe tine, fiindcă noi facem şi un training cu ei. Iar cei care demonstrează asta au şanse mai mari. Noi avem o viziune despre ce înseamnă profesor, nu e nevoie ca el să aibă toate calitățile de la început. Sunt unele care se pot învăța, altele care ţin de mentalităţi şi credinţe. Un profesor transformațional într-o comunitate săracă nu e ceva uşor şi trebuie să ai persoana şi formarea potrivite.

BG: Ce presupune a fi profesor Teach for Romania?

J.S: Profesorii Teach sunt ca orice alt profesor, angajaţi de şcoală, se încadrează în sistem, sunt supuşi inspecţiilor, evaluărilor, documentelor, nu e nimic special. Dincolo de asta avem câteva principii de la care nu trebuie să ne abatem, primul fiind că trebuie să predai fiecărui copil –fie că e în prima bancă sau în ultima. Dacă pe unii îi trimiţi la olimpiadă, dar ceilalţi nu fac faţă, nu e un succes. Trebuie să lucrezi diferenţiat, simultan cu unii dezvoltaţi şi cu cei mai slabi. Noi avem credinţa că fiecare copil are capacitatea de a învăţa şi a se dezvolta.

În al doilea rând, credem că ceea ce se face în şcoală ar trebui să fie relevant pentru viaţă. Aici nu ne referim la programa de la gimnaziu, ci la modul de livrare a ei. Fiecare profesor trebuie să-şi dezvolte o viziune – să se întrebe unde vrea să ducă acești copii. Din acest motiv facem o legătură cu leadership-ul, a fi lider înseamnă a crea o viziune şi a avea oameni care te urmează. A fi profesor înseamnă să creezi o viziune pentru elevii tăi, să îi convingi de importanța de a o urma. Ulterior, monitorizăm acest proces, desigur, există un sistem de tracking, vizibil, nu de dragul competiţiei, ci, din contra, deoarece toţi trebuie să avansăm. Sunt în sistem profesori foarte buni care deja fac asta, noi doar o propunem ca metodă de abordare standardizată. Acest lucru se poate face şi cu 30 de copii în clasă, cu ajutorul celor mai avansaţi, însă acum, în multe clase, mai ales la ţară, sunt, dimpotrivă, prea puţini copii.

BG: Cum devin acești profesori „ideali” în sensul Teach for Romania?

J.S: Organizația are un departament dedicat de Training and Support, care pune mentori la dispoziția profesorilor, pentru a-i ajuta în procesul de predare. Acești mentori îi susțin pe tot parcursul programului, îi evaluează și îi sprijină în devenirea lor ca lideri. Le asigurăm și pregătire printr-o academie dedicată (Leadership Summer Academy) și diverse conferințe de pregătire pe parcusul anului, pe teme de dezvoltare personală, leadership și teaching.

BG Ce trebuie să ofere un profesor, ce înseamnă educaţia ideală?

J.S: Avem o viziune pentru elev, ce trebuie să aducă educaţia: în primul rând cunoştinţe, apoi mentalităţi şi valori – ideea de colaborare, de pildă, care trebuie învăţată la şcoală. Inclusiv aranjarea băncilor poate fi uneori schimbată pentru a încuraja colaborarea. Şi, în al treilea rând, acces şi expunere la lumea din jur. Copiii sunt adesea izolaţi, nu doar geografic, ci şi informaţional. Sunt întrebaţi ce vor să devină când ajung mari şi ei spun şofer sau coafeză –ceea ce nu e o problemă dacă alegerea e una informată, dar e injust să nu aibă alte exemple. Ei au acelaşi potenţial ca orice alt copil. Iar ca profesor nu eşti bun dacă „ai livrat”, copiii au învăţat, dar nu au habar ce meserii pot alege. Şi atunci considerăm că trebuie să îi ducă să vadă lumea sau să aducă lumea la ei –fie prin video, fie prin întâlniri. Este un element foarte important pentru ce facem noi şi profesorii integrează aceste elemente în planul de lecţii.

BG: Cum se evaluează succesul şi rezultatele ?

J.S: Profesorii fac evaluarea copiilor şi noi centralizăm aceste elemente. Dincolo de asta, de două ori pe an le dăm elevilor un chestionar şi îi întrebăm despre experienţa lor în clasă, ca o evaluare indirectă a profesorilor, fără a întreba dacă le place profesorul. Aici sunt rezultate foarte interesante, suntem peste media globală a rețelei Teach la evaluările date de către elevi, pentru că ne comparăm prin acest instrument cu mai multe ţări, deşi suntem un program relativ nou.

BG: Cum se poate implica o persoană din afara sistemului care vrea să ajute Teach, dar nu neapărat ca profesor sau cu sprijin financiar?

J.S: Prin voluntariat. Efortul de recrutare îl facem în mare parte cu voluntari, studenţi, şi este foarte important pentru noi, pentru că vindem un produs pe care nimeni nu îl vrea, ideea de a fi profesor. E un efort deosebit, care necesită multă implicare, voluntarii vorbesc cu potenţiali candidaţi, creează legături cu ei, încearcă să îi convingă că a intra în Teach îi poate ajută. Folosim voluntari şi în organizarea de training şi la Leadership Summer Academy, care se întâmplă vara și este formarea iniţială a profesorilor. La şcoală de vară viitorii profesori predau şi primesc mult feedback, iar pe lângă asta avem activităţi cu voluntari şi copii. Trebuie să ne asigurăm că atragem copiii la şcoală de vară, iar aici voluntarii ţin ateliere.

BG: De ce se implică tinerii, fie ca profesori, fie ca voluntari, ce îi atrage?

J.S: Cred că toată lumea din mediul corporate caută un sens şi am întâlnit asta foarte des în viaţă şi în SUA şi în România. E frumos să ai un salariu, stabilitate şi provocări profesionale, dar apare des întrebarea pentru ce, ce las în urmă?. Eu cred că am oferit un model în ideea că cineva din mediul business poate să iasă şi să construiască o organizaţie care să rezolve o problemă reală. Noi lucrăm foarte mult cu voluntari din corporaţii care fac asta, încercăm să atragem profesori din mediul acesta dispuşi să ofere timp şi cred că e important să avem aceste canale de implicare pentru oamenii din business, care au competenţe, au o formare care poate aduce o contribuţie în mediul ONG şi e păcat să nu fie implicaţi. Noi construim un pod între lumea de business şi cea de ONG, suntem un ONG mai „corporatist”, în sensul bun.

Faptul că tinerii caută sens în ce fac este mai vizibil în State, unde ideea de a oferi 2 ani din viaţă pentru o cauză e mai răspândită. La noi încă nu, dar exemple precum Salvaţi Roşia Montană sau reacţia la Colectiv sunt și vor fi din ce în ce mai multe, e firesc, o dezvoltare normală a societăţii. Noi sperăm să atragem o parte din energia această către învăţământ. E vorba de tineri, dar nu numai, suntem foarte deschişi, e nevoie de oameni tineri la spirit, dispuşi să se schimbe şi să schimbe educaţia. Profesorii şi voluntarii care se implică, de obicei, câştigă la fel de mult sau mai mult poate decât beneficiarii direcți (copiii, n.n.) pentru că sunt expuşi la o altă realitate, au o înţelegere mai concretă a lumii în care trăiesc. Lumea corporatistă din Nordul Bucureştiului, de pildă, nu înţelege complet ce se întâmplă în zonele sărace din ţară şi se întreabă la alegeri de ce oamenii votează într-un fel. Sperăm să putem aduce aceste două lumi mai aproape una de alta.

BG: Programul Teach are un anumit target sau o limită în timp?

J.S: Am dezbătut acest lucru, este clar un program pe termen mediu şi lung. Mi-ar plăcea să ne vedem într-o zi când nu va mai fi nevoie de Teach, când educaţia ajunge într-un anumit punct în care meseria de profesor va fi precum cea de avocat sau medic şi va atrage multe talente, în toate comunităţile şi şcoala va deveni factor care contracarează problemele şi nu le întăreşte. Trebuie să poziţionăm meseria asta în altă lumină, să ajungem într-un punct când şi guvernul îşi dă seama că e nevoie să tratăm în mod serios învăţământul şi sperăm să fim factor care aduce aceste schimbări prin alumni noştri, dar nu ne-am propus un an sau moment exact. Dar ne gândim la asta.

BG Dar există exemple de ţări care au reuşit aceste lucruri și au ajuns atât de departe?

JS: Cele mai vechi programe sunt din SUA şi Marea Britanie şi aici avem exemple –la nivel de oraşe, Washington, New Orleans, Miami, au fost transformate de Teach . La New Orleans o treime din profesorii de acolo au trecut prin Teach, care are 25 ani, au mii absolvenţi, e clar că ceva acolo a funcţionat. Cei din reţeaua alumni sunt foarte implicaţi, în Congresul american, în cabinetul lui Obama. Mai aproape, în Bulgaria, care are 2 ani în plus de Teach , vedem clar o schimbare la nivel de discurs public şi modul în care se vorbește despre învăţământ. Nu înseamnă că şi-au rezolvat problemele de educaţie, dar au reuşit să atragă oameni foarte buni în program. Noi încă discutăm câte ore de latină să fie. Agenda publică ar trebui să se preocupe mai mult de cum sunt profesorii atraşi şi formaţi. Discuțiile despre curricula cred că sunt devieri, din păcate.

BG: Aţi făcut studii în finanţe în SUA. Cum ajuns să va preocupe educaţia din România?

JS Eu am început cariera în domeniul financiar, apoi m-am mutat la IFC, aripa privată a Băncii Mondiale, la departamentul de Educaţie şi Sănătate, care erau legate. De acolo a început pasiunea mea pentru educaţie, era mai mult partea de investiţii în şcoli, universităţi. După masteratul la Harvard, am revenit în România, la McKinsey, dar nu pe acest sector. Ideea a apărut întâmplător, întâi pe când eram la Harvard, apoi în 2013 în vară, la o nuntă în Bulgaria, unde am cunoscut-o pe fondatoarea Teach for Bulgaria. Aflând că modelul funcţionează şi în alte ţări similare, mi-a stârnit interesul, mi-am spus că se leagă foarte bine de ce aş fi vrut să fac.

BG: Ce a presupus aducerea TFR în România ?

J.S: Foarte importantă a fost întâlnirea cu Corina Puiu, care este cofondator și va deveni CEO, a fost printre puţinele persoane care a rezonat cu ideea şi a vrut să se implice. În august 2013, aveam deja o discuţie la Ministerul Educaţiei. A trebuit să demonstrăm că puteam aduce resurse financiare, s-a făcut un business plan, iar în ianuarie 2014 am început cu o echipă de nucleu şi primul pas a fost recrutarea. Foarte mulţi spuneau că nu vom găsi oameni care să vrea să fi profesori, dar am reuşit şi am avut printre cele mai rapide etape de implementare. De obicei un program Teach se implementează în 18 luni, noi am reuşit în 6 luni, ştiind că susţinerea de la Minister ar fi putut fi întreruptă de alegeri. Am avut 18 profesori în prima generaţie, acum 37, iar din toamnă vom avea 60.

 

Written By
More from Iulia Stancu

Medic cu un plan

Din punct de vedere geografic, parcursul său profesional pare un turneu al...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *