O casă cât un oraș

acoperis seara site

Admirată de Dali, apariția ei a stârnit polemici în epocă asemeni unei femei care ar provoca prin ținuta extravagantă pe stradă. A fost asemănată cu un animal, s-a spus că fațada pare făcută din resturi ale unui accident feroviar, iar proprietarii nu ar trebui să-și ia câine, ci șarpe, ca animal de casă. Așa cum se întâmplă cu lucrurile de valoare, Casa Milà din Barcelona a fost ținta multor atacuri, asemeni arhitectului său, Antonio Gaudi.

exterior site
foto:www.lapedrera.com

Fabuloasa Casa Milà (sau La Pedrera= ”carieră de piatră” în catalană) poate fi privită fie ca un bloc neobișnuit, fie ca un val împietrit și eșuat pe un bulevard barcelonez. Ambele variante ar fi „corecte”, totul depinde de privitor. Dar ea este mai mult de atât, iar dovada este că la aniversarea a 100 de ani de când a fost comandată, atrage ca un magnet turiștii și cunoscătorii. Dacă ar fi să ai timp pentru un singur obiectiv în Barcelona, aceasta ar fi destinația  -sufletul bogat și spiritul aventuros al orașului și-au găsit aici locuința potrivită.

Nu întâmplător, vizita începe pe acoperiș. Zeci de vizitatori pășesc cu grijă și uimiți printre hornuri de piatră ocru cu forme extraterestre, pe care  încearcă să le prindă în cadru alături de marea de la orizont, fragmente de viață din Barcelona, care se desfășoară cu 6 etaje mai jos,  Sagrada Familia din depărtare și poate chiar și detalii de la locuințele vecine. „Personajele” par fi făcute anume pentru a fi pozate . Forma hornurilor este, de fapt, inspirată din botanică, iar unele dintre ele sunt acoperite cu cioburi din sticle de șampanie – un fel de a spune că sărbătoarea continuă, chiar dacă în alt mod. Și cine nu și-ar dori să fie invitat la o astfel de petrecere pe cel mai frumos acoperiș din Barcelona? De altfel, proprietarii actuali (fundația La Pedrera) organizează uneori petreceri private aici și acestea sunt, cu siguranță, cele mai vânate din oraș.

acoperisCasa Milà-Pedrera se descoperă așadar de sus în jos. Vizita are un traseu bine stabilit și în niciun moment nu ești lăsat singur în casă, să faci ce îți trece prin minte. Ghidul audio, care este obligatoriu și fără de care nu te poți mișca, pentru că nu ai ști pe unde să o iei, îți spune la fiecare pas ce vezi și unde să te îndrepți. Ceea ce poate fi puțin neplăcut la început, însă încet încet te simți ca un copil luat de mână și dus în parcul de distracții.

Această casă (un bloc, de fapt) este, poate, experiența cea mai apropiată de călătoria în timp pe care am trăit-o până acum. O mai pot asemăna doar cu casa arhitectului Victor Horta de la Bruxelles, altă reședință care te absoarbe, prin detaliile ei fermecătoare, în viața locatarilor din altă epocă –dar la dimensiuni cu mult mai reduse. În interior, proprietarii lipsesc, evident, iar tu ești doar un intrus în tablouri de viață cotidiană a unei familii bogate de la început de secol XX: încăperea servitorilor, camera copiilor, cu jucării cu tot, bucătăria complet dotată, biroul, camera de zi etc. Pentru a trăi într-un astfel de apartament trebuia să ai o avere considerabilă, chiar și la începutul secolului XX, însă interiorul nu pare a fi altul decât al unei familii obișnuite. Desigur, numărul camerelor, priveliștea unică asupra bulevardului Passeig de Gracia (Champs Elysee-ul Barcelonei) nu sunt caracteristice unui trai „obișnuit”, dar, în rest, viața pare să se fi desfășurat la fel ca oriunde.

 

interior PedreraTrebuie spus că această casă i-a fost comandată de foarte bogata familie Mila lui Gaudi la începutul secolului XX și el a avut libertate totală în a o proiecta. Fiind deja celebru, Gaudi a profitat de această libertate pentru a-și pune fanteziile în aplicație – atât de mult încât inițial comanditarii au fost nemulțumiți de rezultat (că ulterior casa a intrat în patrimoniul Unesco este altă poveste). Iar aici descoperi nu doar viața unei familii, ci o epocă întreagă. În una din încăperi rulează, de altfel, un documentar despre Barcelona din acea vreme.

Cea mai potrivită comparație ar fi cu o clădire dintr-un basm modern(ist): picturi inspirate din mitologie acoperă pereții la parter în interiorul curților, balustradele și porțile din fier forjat imită mișcarea unei panglici aruncate în aer, hornurile de pe acoperiș par războinici (de fapt acoperișul are o întreagă simbolistică). Mai mult, se spune că aici dragonul se află în interior (nu afară, ca la Batllo), datorită arcadelor din pod care amintesc de o ființă supranaturală. În pod, de altfel, întreaga carieră a lui Gaudi așteaptă să fie descoperită într-o expoziție detaliată a tuturor creațiilor sale.

interior curte siteCasa Milà a intrat în anii 80 în patrimoniul Unesco, iar lui Gaudi i-a fost recunoscut astfel geniul de a îmbina inovații tehnice și elemente moderniste cu elemente ale culturii catalane. Printre detaliile apreciate de Unesco se numără fațada ca o cortină,  structura inedită, arcadele catenare din pod, subsolul cu structură de metal (unic la acea vreme), designul ergonomic al detaliilor de metal, turnurile de ventilație, hornurile și scările originale de pe acoperiș.

Gaudi a fost numit arhitectul-alchimist, deoarece clădirile lui par să aibă viață proprie –asta se vede cel mai bine la Pedrera- Milà, unde celulele văzute la microscop au fost model pentru o poartă dantelată, iar marea s-a transformat sub ochiul său în valuri de piatră și mănunchiuri de alge din fier (pentru balcoanele dantelate ale reședinței).

Pentru a completa vizita, cafeneaua și magazinul de suveniruri sunt experiențe care nu trebuie ocolite. (Iar suveniruri înseamnă aici reproduceri după opere de artă, postere cu casa,  cărți cu desene realizate după interioarele și exteriorul casei, nu (doar) inevitabilele kitschuri…)

 

Written By
More from Iulia Stancu

Salvatori cu vioara și viola

Ca limbaj universal, muzica a adus dintotdeauna oamenii mai aproape unii de...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *