Antrenor de campioni în business

m stanescu

Mihai Stănescu este (în ordine cronologică a studiilor) psiholog, antropolog, coach şi consultant (de 16 ani). Zeci de oameni de afaceri şi manageri din organizaţiile autohtone şi internaţionale au trecut prin biroul său, unde oamenii care au reușit descoperă că pot chiar mai mult (motto-ul său este „poți mai mult decât crezi”). Lista formărilor urmate de Mihai Stănescu sună ca un întreg raft de psihologie și dezvoltare, iar tabloul pasiunilor sale combinate l-ar înfățișa pe un iaht, ascultând jazz și citind o carte bună.

 

BG: Care este profilul clientului tău?

M.S: Sunt oameni de mare responsabilitate care conduc sau posedă businessuri care o duc cel puțin bine. Eu mă ocup cu optimizare, nu reparații sau depanare. Au multe traininguri, MBA-uri, au avut succes, știu „afacereza”, au background solid, au dovedit ce pot. Pentru mine e foarte important să fie oameni care conduc oameni. Lucrez cu oameni care conduc oameni sau chiar cu șefii lor (glumind, nn)… Și trebuie să fi trecut prin suficiente lucruri încât să știi că nu tot ce zboară se mănâncă. În termenii modei , ceea ce facem noi e „bespoke” (cel mai înalt grad de personalizare, nn), nu e de masă, nici măcar made to measure. M-a întrebat unul dintre clienții mei la început: care e instrumentul pe care îl folosesc (era suficient de inteligent încât să spună instrument, nu rețeta). M-a pus în incurcatură, pentru că nu știi de la început, folosești ce se potrivește  mai bine persoanei.

BG: Ce obiective au în general cei care vin la tine? Performanța, da, dar mai exact?

M.S: Depinde foarte mult, aici e o variabilitate care îmi place, poate fi pe trei nivele:  performanță, învățăm să delegăm, să coordonăm. De partea cealaltă, mulți vin  spunând că în companie există un grad de retenție al angajaților foarte mic (părăsesc compania după puțin timp, nn).  Iar asta vine din angajament, care e sursa implicării, starea de a fi „angajat” . Dacă într-o organizație gradul de retenție este mic acest lucru e distrugător.  In altă ordine de idei, sunt alții care vor să treacă la alt nivel. Sau nu au niciun obiectiv pe următorii 5 ani, fiindcă și-au atins viziunea. Lucruri care nu sunt „tratabile” cu cei 7 pași ai nu știu cui…

BG: Spuneai cu altă ocazie că vă ajutați reciproc, ieșiți dintr-un tipar. Ce înseamnă asta?

M.S: Da, ne scoatem reciproc din tipare şi evoluez și eu cu fiecare client. Acesta e micul marele meu secret: când am început,nu ştiam nimic despre business în general, acum am învăţat enorm şi la modul concret, nu la nivel macroeconomic. Înțeleg relaţii dintre companii,tot felul de dinamici, pentru că am fost expus , am aproape 10.000 ore de coaching . Fiecare client vine din altă industrie, aşa că încet încet mi-am dat seama de lanţurile de valoare dintre businessuri. Şi vezi cum comportamente pe care mulţi consultanţi au încercat să le scoată din companii nu îi aparţineau acesteia, ci veneau de la clienţi importanţi. Cum ar fi întârzierile de plată, ceva ce omoară antreprenorii. Mulţi fac asta pentru că li s-a întâmplat şi lor, pentru că merge. Sau lipsa de delegare.

BG: Cum rămâne cu latura morală, se poate „antrena”?

M.S: Exista o categorie aparte de clienți, oameni  maturi care se împiedică într-un loc si rămân blocați. Asta se numește coaching de tranziție, dar e alt subiect față de coaching de performanță. Se vede că sunt blocați când se mută dintr-o poziție în alta, devin CEO de exemplu. Blocajul este, de fapt, unul moral în 90 % din cazuri, își pierd capacitatea de adaptare morală. Primul pas este să accepte că mai multă libertate înseamnă mai multă responsabilitate. Asta e foarte important.

B.G: Ce poți face dacă persoana nu are valori?

M.S: Eu? Nimic. Oameni de genul acesta, golani, opusul gentlemanului, dacă vrei, nu ajung aici. E ușor de identificat, nu ai nevoie de abilități aparte. Oamenii fără principii au două caracteristici: 1, cum zicea un bun prieten, au certitudini, și 2 îți dai seama ușor că vor să te folosească. Intră într-un meci  tranzacțional. Plus că ei stau într-un ciorchine, ca oile. Problema la noi ( dar nu numai) este că oamenii morali nu se strâng împreună, rămân fiecare în colțul lui. Abilitățile de cooperare sunt destul de slabe, de teamă, nu din lipsă de încredere. Și sunt mai rari, 1 din 9 oameni sunt principiali.

B.G: Ce fel de lideri sunt românii?

M.S: Istoric vorbind, provin din comunități mici de agricultori, păstori, iar în aceste tipuri de comunități, de mii de ani, exista o figură centrală. De exemplu, figura haiducului, care mă duce spre majoritatea golanilor de care vorbeam, care își imaginează că sunt haiduci, dar nu sunt haiduci până la capăt, pentru că nu distribuie ce câștigă…Apoi , un lider de tipul boierului sau grohului care spune că  „pământul, animalele și voi sunteți ai mei”. Astea sunt exemplele negative. Pe de altă parte, sunt oameni care sunt adevărate academii de „crescut” oameni, generații întregi. Sunt oameni foarte curajosi, mai ales femei, care își  asumă lucruri. Cunosc o mulțime de doamne în poziții cheie din organizații, care trec prin toate chinurile din lume  să atingă ce au vrut. Eu numesc acest tip Ecaterina Teodoroiu – s-a găsit în toată armata o femeie să iasă în față. Este o figură eminamente latină, de tipul  Jeanne d Arc, figura eroică.

B.G: Ai o perspectivă de peste 16 ani asupra mediului de business. Lucrurile nu au evoluat?

M.S: Nu s-au mișcat foarte mult. Dacă se modificau drastic, le vedeam toți. Ce pot spune este că am foarte mulți clienți care sunt expați români în alte țări, din India în SUA, zeci de oameni în poziții înalte. Au plecat după ce au fost clienți ai mei, nu fiindcă acesta a fost obiectivul dinainte, ci pur și simplu au fost „cumpărați” de alte companii. A crescut drastic numărul de expați români.

 

 

DESPRE COACHING

BG: Cum și de ce ai trecut de la pshihoterapie la coaching?

M.S. : Am practicat și m-a atras foarte mult psihoterapia, însă apoi am descoperit coaching-ul. Atunci mi-am dat seama că, pentru mine, psihoterapia este  o meserie de făcut după vârsta de 50 -60 ani. Pe atunci aveam 25 ani și mi se potrivea mai bine coachingul – e mult mai implicat si mai activ ca profesie.  Ideea nu mi-a venit mie, mi-a fost propusă și s-a legat de ce facusem până atunci: sport de performanta, resurse umane, psihologie. Am considerat că atunci coaching-ul mă împlinea, se potrivea cu toată experiența de până în acel moment.

BG: Care ar fi principala diferență dintre cele două (în afară de faptul că ultimul e mai activ)?

M.S: Daca în psihoterapie este vorba de lucrul cu trecutul și recuperarea unor lucruri neconștientizate, în coaching este vorba despre performanță . În rest, coach-ul trebuie să fie o persoană care are suficientă empatie, care e capabil să învețe de fiecare dată ceva nou alături de client și, nu în ultimul rând, să respecte o etică, să nu manipuleze, să nu rezolvi problemele tale cu cel care a plătit pentru a vorbi cu tine…

B.G:Și mai este o confuzie care se face,  între trainer și coach …

M.S: Diferența nu este dacă ești sau nu coach, ci dacă ești un coach bun sau nu. Sunt mulți coach și în România care par profesioniști, dar care fac altceva –training-uri, de exemplu. Diferența este de poziție : trainerul este  în suprapoziție față de cel care învață, un coach e egal.  Cu un coach îți descoperi potențialul, în schimb.

 

În ultimii 15 ani Mihai Stănescu a implementat, prin compania sa RoCoach, proiecte de dezvoltare organizaţională prin coaching cu peste 300 de companii private din Romania şi Sud-Estul Europei. Este membru al Federației Internaționale de Coaching (ICF), al European Mentoring & Coaching Council (EMCC) și membru fondator al Asociației Române pentru Coaching (ARC). În 2007 si 2013 a  primi premiul “Coach Of The Year”.

Written By
More from Iulia Stancu

Când liderii învață de la filosofi

Dacă ar fi să notez doar două idei din discuția cu fondatoarea...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *