Mituri și realități legate de bunele maniere

restaurant-449952_1280

Elaborate de-a lungul secolelor la curțile principilor și regilor europeni,  regulile de etichetă  au fost și încă sunt însoțite de nenumărate interpretări și controverse. Unele amintesc de vremuri de mult apuse, oferindu-ne  imaginea puterii și rafinamentului dintr-o anumită epocă.  Un loc aparte îl ocupă  acele gesturi vechi de când lumea,  care ne par pline de eleganță la prima vedere, și totuși, atunci când le punem în practică avem anumite reticențe. Oare ce considerăm noi drept  un semn de discreție și eleganță nu este cumva o gafă monumentală?

Vă invit să descoperim câteva gesturi care v-au pus, uneori, în încurcătură, sau cel puțin v-au dat de gândit, să le aflăm semnificația istorică și să vedem ce a mai ajuns până la noi.

Sărutul mâinii – de la cavalerul medieval la gentlemanul contemporan

Fascinați de civilizația medievală, romanticii secolului al XIX-lea au transformat sărutul mâinii într-un adevărat semn de rafinament. Omagiul adus de cavaler doamnei, des întâlnit în lirica trubadurilor,  era pecetluit prin sărutul mâinii. Sărutul avea în epoca feudală o simbolistică asociată ideii de fidelitate, supunere și credință, el fiind întâlnit în ceremoniile laice sau religioase.

Gestul poate că ar fi rămas în miniaturile medievale, dacă elitele franceze nu l-ar fi transformat într-o adevărată modă la începutul secolului al XX-lea. Perioada sa de glorie este consemnată în Europa interbelică, când sărutul mâinii era însoțit de o serie de reglemetări stricte. Niciodată practicat pe stradă, era rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private care se desfășurau în interior (regula se menține). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis este înlocuit cu o simplă înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele (mai mult se schițează gestul), iar mâna doamnei nu este reținută prea mult și nici trasă brusc. Doamna păstrează o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor îndoite, domnul fiind cel care se înclină.  Nu se sărută nicioadată mâna unei femei care poartă mănuși, iar domnul nu trebuie să aibă capul acoperit (de aceea această formă de salut se practică în interior).

Chiar dacă sărutul mâinii pare ușor ridicol pentru tinerii de azi,  tratatele de bune maniere consideră că este de datoria unui domn să cunoască toate detaliile acestui sofisticat ceremonial social. În lumea afacerilor și, în general, în mediul profesional, sărutul mâinii nu este recomandat. Ceva totuși a supraviețuit din ceremonialul de demult, domnul așteaptă ca doamna să îi întindă mâna când se fac prezentările.

Câteva situații „complicate”

De ce un domn trebuie să intre primul  în restaurant și apoi doamna, iată o întrebare cu nenumărate răspunsuri și dileme pe măsură…

În preajma revoluției franceze (1789), sub coloanele elegante de la  Palais Royal, și-au făcut apariția primele restaurante. Dacă Parisul cunoscuse farmecul cafenelelor filozofice și literare, unde ideile epocii își făceau apariția la o ceașcă de cafea sau ciocolată, vremurile tulburi duseseră la dispatiția localurilor de acest gen și la transformarea hanurilor și restaurantelor în locuri de întâlnire pentru răufăcători sau revoluționari exaltați. La modă, dar și periculoase, aceste restaurante incipiente i-au determinat pe domnii galanți să instituie o regulă, care a supraviețuit până în zilele noastre, – pentru a-și proteja partenerele sau invitatele, domnii erau primii care intrau în localul respectiv. La sfârșitul mesei, doamnele erau cele care dădeau semnalul de plecare, dar tot domnii erau cei care deschideau drumul și ieșeau primii. Regula a supraviețuit și este amintită în diverse coduri de bune maniere, dar este privită, de multe ori, cu ironie sau neînțeleasă.  În zilele noastre, se insistă pe ideea că nu este plăcut pentru o femeie să se confrunte cu toate privirile curioase, teorie contrazisă de de libertatea doamnelor de a frecventa restaurantele, cafenele sau de a organiza un prânz de afaceri.  Totuși, un domn rafinat va intra primul în restaurant, mai ales când vorbim de un eveniment cu caracter privat.

O altă regulă, venită din epoca crinolinelor și a doamnelor pudice, este cea a urcatului și coborâtului scărilor. Atunci când scările sunt suficient de late și permit doamnei și domnului să meargă împreună, nu este absolut nicio o problemă. Încurcăturile apar când cei doi nu pot merge împreună, iar domnii sunt convinși că elegant este să dea întâietate doamnelor. În realitate, lucrurile stau exact invers. Regula s-a impus în secolul al XIX-lea, când expunerea gleznelor și a jupoanelor provoca scandal.  Perfect valabil și în zilele noastre, gestul denotă respect și discreție față de intimitatea feminină.

Un alt gest legat de rafinamentul masculin, dar și de «fragilitatea» feminină este cel al ținutului hainei. Începuturile se află, probabil, în lumea cavalerilor galanți, care duceau pelerinele doamnelor și le făceau mici servicii în societate. Astăzi, gestul pare, deopotrivă, rafinat și complicat. Important este ca domnul să evite mișcările bruște sau să țină haina mult prea sus. Ridicați ușor haina, evitați gesturile concupiscente, iar dacă doamna nu acceptă să îi țineți haina, nu insistați.

Întâlnirile profesionale, dar și mesele cu prietenii ne pun, de multe ori, într-o situație delicată. Cine plătește și mai ales cum putem rezolva această problemă fără să jignim pe nimeni. În mediul de afaceri lucrurile sunt clare, cine invită plătește, chiar dacă gazda este o doamnă, iar ceilalți invitații sunt bărbați. Doamnele sunt parteneri egali și orice intervenție din partea oaspeților sună a impolitețe. În cazul întâlnirilor private, ideea cine invită plătește se păstrează. Totuși dacă doamna/invitații insistă să își achite consumația, fie acceptăm, fie le propunem să ne mai vedem și atunci vor plăti ei. Ideea este să considerăm masa respectivă drept un moment plăcut împărțit cu ceilalți, nu un motiv de îndatorare.

Monica Neațu este istoric și lector al Fundației Calea Victoriei, unde a susținut cursuri de Bune Maniere și Etichetă, printre altele.

Written By
More from Monica Neațu

Bune maniere (II): „Formalități” la locul de muncă

Viața profesională ne aduce zi de zi în fața a nenumărate provocări....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *