Expediție în opera lui Van Gogh

starry

Expoziția interactivă „Moving Van Gogh” de la Castelul Cantacuzino din Bușteni îi conduce pe vizitatori într-un fel de turneu prin opera acestuia. Încă din curtea castelului, zeci de floarea-soarelui îi salută pentru a le ura bun venit.

În curte se remarcă apoi un alt element care  recrează lumea pictorului olandez: a fost reconstituit, în dimensiuni mai reduse,  și podul din Langlois, iar copiii sunt fascinaţi de acesta întrucât este complet funcţional. Podul este cunoscut din mai multe tablouri ale artistului.

Podlanglois

În interior, în primele săli ale spaţiului expoziţional, vizitatorii pot observa peste 40 de heliogravuri după schiţele şi desenele lui Van Gogh, din prima parte a creaţiei lui.  Acestea fac parte dintr-o colecţie rară de peste 100 de ani, fiind realizate în 1892 în Olanda. Celelalte săli dedicate pictorului olandez sunt interactive, astfel încât vizitatorii pot intra mai uşor în fascinanta lume a pictorului.

O cameră a fost special concepută pentru una dintre cele mai cunoscute picturi ale artistului. Sala „Starry Night” îi transpune pe vizitatori într-o lume a „vârtejurilor” –tipice pentru opera Van Gogh. Lucrarea a fost animată, astfel încât fiecare element al acesteia a prins viaţă . Totodată, pe fundal, iubitorii de artă pot ascultă celebra piesă a lui Don McLean, „Starry, Starry night”, melodie dedicată lui Vincent Van Gogh.

 

starry van goghHolograma pictorului se află în a cincea sală. Pe întreg parcursul expoziţiei vor fi realizate o serie de update-uri, astfel că, în fiecare săptămâna, vizitatorii vor descoperi ceva nou. În curând, turiştii vor putea vedea un Vincent Van Gogh pictând. ”Covorul” de floarea-soarelui de afară se repetă și în interior, pe podeaua unei săli, unde peste 300 de flori animate dansează în ritmul pașilor vizitatorilor. Sub podea, oaspeții  revăd și podul din Langlois.

Mai mult, prin intermediul mai multor gadgeturi, vizitatorii înșiși pot picta și pot recrea heliogravuri și opere celebre ale artistului. Un alt element atractiv al expoziției este reprezentat de VAN GOGH-THEK, un spațiu special amenajat în care vor fi proiectate documentare despre viața și opera pictorului olandez Vincent van Gogh.

Acesta a ezitat în tinerețe între o carieră de preot și una de artist, iar alegerea sa finală l-a adus pe un loc important în istoria artei, dar nu numai -corespondența sa cu fratele său, publicată în volum după moartea sa, este remarcabilă. Van Gogh a influențat profund arta secolului al XIX-lea,  prin cele peste 2.000 de opere create de-a lungul vieții, iar astăzi cele rămase se numără printre cele mai valoroase creații artistice.

Aceasta este cea de-a patra expoziție importantă a Galeriei de artă a Castelului Cantacuzino. Animațiile, proiecțiile, instalațiile audio-video și  holograma vor purta  vizitatorul între granițele dintre real și imaginar într-o experiență inedită până pe 16 octombrie la Bușteni.

More from Bucharest Gentleman

(P) METAXA 12 stele și Mike Horn: autenticitate, curaj și explorare

Personalitatea deosebită și reușitele exploratorului Mike Horn îi întrețin o aură de...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *