Steve McQueen sau Mr. Cool

14151973_1222052451203484_16203565_o

Până la filmul din 1968, aici în discuţie, actorul american ne luase deja ochii cu The Magnificent Seven. O forţă numai a lui, o panteră în aşteptare, pregătit să ia din viaţă cât se poate. Următoarele titluri, The Great Escape şi Bullitt – filme-cult, clasice, de neratat, cu scenele lor antologice (aţi văzut, nu-i așa?, poze cu Steve pe motocicletă în geacă de piele sau cu el în pulover pe gât) – i-au consolidat o reputaţie de dur, de rebel. S-a stabilit că el reprezintă tot ce înseamnă Cool. Şi aşa a rămas. Tipul lui de simplitate, de firesc, care veneau relaxat, nu erau simple aparenţe. Iubirea lui pentru maşinile de curse adaugă tuturor acestor lucruri şarm şi sânge rece. Aşa că actorul a fost perfect în rolul milionarului care, sigur pe el, mai isteţ decât toţi din jur, din plictiseală, forţează nota.

Filmul lui Norman Jewison este considerat încă cel mai stilat, cu o poveste senzuală şi un joc de-a şoarecele şi pisica care rezistă la revizionări, chiar şi azi. Nu există cadru în film sau poveste care să nu fie gândit la secundă, la nuanţă, la ton. Fiecare accesoriu, nu este doar îngrămădit în cadru, e rafinat şi şic, poate să fie astăzi, cu acest vintage care vine peste noi şi place, modern, de actualitate, la zi, de inspirat. Ce spuneţi de celebrii lui ochelari albaştri?

Cu doi ani înainte a fost Cum să furi un milion?, film cu Peter O’Toole în rol comic, care se juca cu aparenţele şi nu era deloc ceea ce se credea a fi. Aşa şi aici, însă în ton serios, când Thomas Crown dă o spargere ca un gest de frondă, pe urmele lui porneşte o agentă de asigurări, dură şi ea, Vicki Anderson. Nici unul nu se comportă cum ar trebui, dar asta nu ne împiedică să fim alături de ei. Şi filmul este această goană a celor doi pentru propria lor plăcere, amuzament excentric şi pe muchie de cuţit, o desfăşurare de forţe, deloc în ultimul rând, erotice.

E plăcut de urmărit cum fiecare îl influenţează pe celălalt, o manipulare discretă, şi învaţă pe rând unul de la celălalt cum să se bucure de viaţă. Stilul luxos şi posibilităţile infinite de care dispune el, rafinamentul şi stilul ei sofisticat de a fi, o întâlnire a sufletelor-pereche, compromisul credibil.

14139141_1222052457870150_659179011_o

Haine scumpe, maşini de lux, partide de polo călare, mare şi soare, tot atâtea ocazii de tatonare, de cântărire a forţelor. Poate că azi celebra scenă a întâlnirii celor doi la o partidă de şah, erotică şi substitut al unei scene de sex, să fie poate un pic exagerată. Însă filmul are ritmul şi o convenţie ale lui, în care intri prizonier.

Steve McQueen cu ochii scăpărând albastru, ca un motan fericit, alături de Faye Dunaway – ce cuplu coroziv şi credibil, fără o câtime de vulgaritate.

Au trebuit să treacă 30 de ani pentru ca cineva să îndrăznească să se apropie de filmul acesta şi să realizeze după el un remake. În 1999, există o variantă cu acelaşi titlu, cu fostul James Bond, Pierce Brosnan, iar farmecul vedetei şi, de departe, scenariul ingenios, cu multe găselniţe şi twist-uri cum nu avea cel vechi (excelentă cursa după Magritte!) o ridică la înălţimea originalului. Desigur, ca orice lucru nou, se plusează, povestea de dragoste de acum, fiind mult mai toridă (neaşteptat de bine în rol Rene Russo) și recomandând încă o dată filmul.

Însă mereu contează cine a pornit, cine a dat tonul, cine a reuşit să atragă atenţia şi să rămână memorabil. Lui Steve McQueen nu i-a fost deloc greu. Vedeţi filmul şi veţi descoperi (încă o) mică bijuterie, de suflet.  Faptul că muzica lui Michel Legrand a luat Globul de Aur şi Oscarul nu aduce un argument în plus.

More from Cristina Zaharia

Fred Astaire, graţia în mişcare

Cinematograful a ştiut cum să speculeze dorinţa oamenilor de evadare. Când a...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *