Fred Astaire, graţia în mişcare

fred_ginger

Cinematograful a ştiut cum să speculeze dorinţa oamenilor de evadare. Când a apărut sonorul, la sfârşitul deceniului al doilea – începutul deceniului al treilea al secolului XX, filmelor le trebuiau voci bune, muzică antrenantă şi coregrafie. Criza economică care încă făcea ravagii trebuia depăşită, uitată. În întunericul sălii, fiecare om din public putea să intre în lumea de vis propusă, să-şi astâmpere frica zilei de mâine, să viseze la lux şi prinţi şi dragoste perfectă. Şi, mai mult ca orice, dorea să râdă, să se amuze, să fie încântat de ce vede, mult diferit de realitatea de acasă.

Deceniul al treilea este foarte important în istoria musicalului Cetăţii visurilor, Hollywoodul. Acum apar noi coregrafi şi actori veniţi dinspre Broadway, regizori care folosesc multă figuraţie în aranjamente umane complicate şi, chiar dacă rămân cadrele cu cameră fixă şi unghi frontal, montajul extravagant din cadru, penele şi costumele opulente umplu ecranele.

Încă de la „Divorţul vesel/ The Gay Divorcee” din 1934, poate chiar puţin mai înainte, când tânărul dansator Fred Astaire o întâlneşte pe Ginger Rogers şi alcătuieşte cu aceasta un cuplu perfect, de vis, publicul a vrut mereu mai mult, fără saţ.

Artistul american aducea disciplina, dar mai ales o eleganţă a mişcărilor fluide, oferită cu naturaleţe, ieşită din comun, cu aerul că totul este simplu şi uşor, că repetiţiile, transpiraţia şi insomniile nu existau. Părea că s-a născut în frac.

Potrivirea paşilor lor, rochiile ei vaporoase ce desenează cercuri şi volute plastice, uluitoare pe podeaua neagră ce reflectă tot, el în smoking arătând ca un prinţ şi ca nimeni altul a convins studioul RKO să re-editeze succesul. Astaire a jucat în alte opt filme alături de ea, toate cu un „ceva” al lor deosebit, original, splendid. Roberta în 1935, Top Hat, 1936, Swing Time (1936), Shall We Dance (1937) şi Carefree (1938) – toate hituri, cu cântece memorabile în epocă, scene antologice azi de dans – solo sau duo -, cu succes de casă. Scenariile erau simple pretexte despre un El care o întâlneşte pe Ea şi încearcă să se potrivească împreună, iar dansurile erau ilustrarea perfectă a relaţiei. Când ajungeau la o scenă deschisă, cei doi puteau să plutească în ritmul muzicii, iar scena era atât de captivantă, că putea să ţină cât întregul film.

El a ştiut de la început ce să ceară operatorilor – filmare în plan întreg mereu, ca publicul să îi vadă trupul şi picioarele, să nu creadă că paşii de dans sau de step sunt adăugaţi, falşi. Iar acest tip de realism adaugă şi el în plus la farmecul scenei armonioasă în întreg. Melodiile, deseori cântate de Astaire, scenele acestea dansate, mai puternice decât cele cu cuvinte şi explicaţii.

fred-astaireA dansat şi cu alte vedete, mari frumuseţi ale vremii – Paulette Goddard, Rita Hayworth, Eleonor Powell, Betty Hutton, Leslie Caron, Audrey Hepburn. Însă nicăieri cu pofta, cu plăcerea şi clasa din cuplul aproape magic cu Ginger Rogers, cel mai celebru duo, cea mai minunată potrivire a stilurilor nu numai a paşilor.

Muzica celor mai buni – Gershwin, Cole Porter, Irving Berlin, Jerome Kern a contat mult pentru imaginaţia, cursivitatea fericită a paşilor care au căpătat propria lor muzică şi ritm, emoţie în plus.

Căutaţi-i filmele acestea de început, urmăriţi-i pantofii sau ghetrele, postura corpului, neverosimilele salturi şi răsuciri, mâinile cu povestea lor, măcar o fărâmă din ele, fie şi pe repede înainte, pe youtube măcar şi vă veţi trezi stând vrăjiţi exact precum cei din trecut: „Night and Day…”, „Cheek to Cheek”, „The Continental”, „Let’s Face the Music and Dance”….Avem toţi de învăţat de aici. Ne vom  dori uşurinţa aceasta de a fi.

 

Foto: Pinterest

More from Cristina Zaharia

James Stewart, gentlemanul perfect

Sigur, Jimmy Stewart a câştigat Oscarul pentru Cel Mai Bun Actor în...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *