Domnii de altădată și Bucureștiul lor

a-julia-pg-ceas

Elegant, strălucitor, plin de contraste și paradoxuri, Bucureștiul interbelic este, pentru oamenii secolului XXI, orașul din poveștile bunicilor și străbunicilor, din fotografiile îngălbenite și din legendele urbane ridicate la rang de mit fondator.

Dar Bucureștiul este, înainte de toate, un oraș viu, care a avut dramele și momentele lui de rafinament, doamne cochete și domni curtenitori. Vom evoca acești domni pentru a le înțelege  stilul de viață, a le descoperi gesturile curtenitoare și secretele, cu o privire în universul epocii. Și, de ce nu, pentru a ne lăsa inspirați de ei.

Bucureștenii citeau presa de la Londra și Paris ca „să vadă ce mai e la modă” și  își petreceau serile de vară  la serate sofisticate, la cinematografe sau ascultând transmisii muzicale de la Bayreuth (Germania). Promenadele la Șosea, cursele de la hipodrom, gustările de la  Flora, Capșa, Corso și alte restaurante și cafenele  bucureștene erau momentele ideale pentru a socializa și curta cochetele doamne bucureștene.

Tinerii preferau însă o „țopăială”, adică ceaiurile dansante, întâlnirile la cluburile sportive sau la piscina cu valuri de la Lido. O regulă de aur se menținea indiferent de vârstă – un domn trebuia să dea dovadă de eleganță și discreție în relațiile cu doamnele, să le ofere flori sau delicatese de la cofetăria Nestor, să evite indiscrețiile și bârfele. Un gentleman desăvârșit o invita pe doamnă în lume, la restaurant, la cinematografe sau expoziții și avea grijă să plătească biletele de spectacol sau tratația. Doamnele emancipate conduceau, fumau în public, luau masa la Capșa, aveau cariere de succes și, uneori, aventuri ce stârneau mici scandaluri, domnii încercând să le intre în grații în fel și chip.

Excursiile la munte (Bușteni, Sinaia, Predeal) erau un moment de relaxare, când eticheta devenea mult mai permisivă, tinerii se distrau în voie,  iar drumețiile pe munte și schiatul erau la ordinea zilei. Pentru cei cu dare de mână, cazinoul de la Sinaia  oferea o adevărată „scenă” unde își etalau extravaganțele și chiar pasiunile amoroase (deloc elegant). la întoarcere însă, un gest de mare eleganță, inspirat de eticheta occidentală, era obiceiul unor domni bucureșteni de a trimite tuturor cunoscuților o carte de vizită, cu o scurtă însemnare, pentru a-i anunța  că s-au întors din vacanță și că pot fi găsiți în București.

În societate, un gentleman dădea dovadă de respect, mai ales în compania doamnelor. Pe stradă, le saluta ducând mâna la borul pălăriei și înclinând ușor din cap, le ținea ușa, le ajuta să coboare din mașină și intra primul într-un restaurant. Sărutul mâinii era la modă, iar perioada de glorie a acestei formule de salut este consemnată în Europa interbelică. Țara de origine este Franța, de acolo fiind preluat gestul cu toate reglementările și simbolistica sa. Niciodată practicat pe stradă, era rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private, care se desfășurau în interior (regula se menține și astăzi). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis era înlocuit cu o simplă înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele, iar mâna doamnei nu era reținută prea mult și nici trasă brusc.

Doamna păstra o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor îndoită, domnul fiind cel care se înclina. uneori, dornici să intre în grațiile doamnelor, dar și pentru a le arăta respect, domnii bucureșteni practicau această formă de salut și pe stradă sau exagerau gesturile.

Dar totul începea cu o vestimentație și un comportament adecvate momentului. A nu respecta regulile vestimentare și a le trata cu neglijență nu era de dorit. În perioada interbelică, costumul masculin a cunoscut o relaxare, au dispărut redingotele din Belle Époque, totuși, costumul păstrează linia clasică, din trei piese. Stofele erau mult mai ușoare, în culori sobre (gri, bej, bleumarin, negru), pălăria din fetru cu borurile moi era purtată mai ales de tineri.

Stilul de viață se schimbase semnificativ, drumețiile pe munte, vacanțele la mare sau în stațiunile balneare erau la modă, iar tinerii au început să adopte ținutele sport adecvate.  Pantalonii golf de inspirație britanică, puloverele și jachetele tricotate, cămășile cu mânecă scurtă, tricourile tip polo, purtate de tenismenul rené lacoste, saharienele cu buzunare aplicate, la modă pe litoral, toate au intrat în garderoba masculină. Pălăria era înlocuită, în acest caz, de șapcă, beretă sau se prefera capul descoperit. Predominantă era înfluența modei britanice în garderoba masculină. Dacă doamnele nu jurau decât pe revistele și modelele de la Paris, domnii eleganți și cu dare de mână (bancheri, diplomați, juriști, politicieni) își comandau costume la Londra sau se lăsau influențați de creatorii de pe Savile Row. În anii ’30, un exemplu de eleganță britanică a fost Prințul de Wales (viitorul Eduard al VIII-lea), cu costumele lui ușoare inspirate de tinerii de la Oxford.

Croitorii bucureșteni, dornici să mulțumească și să atragă o clientelă numeroasă, își informau clienții de ultimele inovații în materie (cum ar fi aplicarea fermoarului la pantalonul masculin, stofe mai ușoare). Materiale și stofe felurite erau prezentate chiar de croitori sau se puteau achiziționa de la Galeriile Lafayette, Pop și Bunescu, Vulturul de Mare, etc.

Pentru ceremonii oficiale sau nunți elegante, domnii purtau fracul cu papion asortat și joben (cilindru), iar pentru seratele mai puțin pretențioase și tinerești, smochingul era la mare căutare. Impus în timpul războiului, impermeabilul a intrat în uzul curent, devenind trenciul elegant, o celebră firmă britanică fiind cea care îi inspira pe eleganții bucureșteni. cum stilul stă în detalii, domnii nu uitau de butoni (rafinamentul consta în a alege o pereche  discretă și elegantă), de ceas și  de acul de cravată, accesorii care puteau ascunde o întreagă istorie de familie.  Spre sfârșitul anilor ’30, în lumea europeană își face intrarea costumul drapat american, purtat de vedetele de la Hollywood, fără vestă, agreat de tinerii domni.

Priviți de aproape, în cotidianul lor, domnii din Bucureștiul interbelic mai au multe povești să ne spună. Viața lor poate nu a fost mereu așa de strălucitoare cum ne place nouă să credem, dar a fost, în esență, o lecție despre eleganță într-o lume plină de  frământări.

 

Monica Neațu este istoric și lector al Fundației Calea Victoriei

Articol apărut în numărul 3 al revistei Bucharest Gentleman. Pentru abonamente, vizitați pagina aceasta

Credit foto: Andy Julia pentru Parisian Gentleman

Written By
More from Monica Neațu

Bune maniere (II): „Formalități” la locul de muncă

Viața profesională ne aduce zi de zi în fața a nenumărate provocări....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *