Ocolul Pământului din școală în școală

poza-robert-brindley

De la directorul unei școli internaționale nu te aștepți să mărturisească faptul că hotărâse să nu mai pună piciorul în școală după terminarea studiilor. Dar Dr. Robert Brindley, directorul American International School of Bucharest (AISB), este un britanic cu un simț al umorului și autoironiei foarte dezvoltat, dar și cu spirit de aventură și o latură rebelă. Tocmai acestea l-au făcut să revină la un moment dat în școală, ba chiar din postura de profesor, pentru a schimba educația în mai multe colțuri ale lumii. Nu înainte de a lucra în domeniul petrolier și a locui într-un kibutz în Israel. Domnul Brindley ne-a spus povestea fascinantă a propriei evoluții profesionale și ne-a vorbit despre cum „se cresc” viitorii gentlemani.

 

BG: Care a fost experiența dvs personală cu educația, ce fel de școală ați urmat?

Robert Brindley: Eu am mers la o școală de modă veche din Londra, de băieți, în clasica tradiție englezească. Profesorii purtau robe, era o școală foarte veche, din secolul XVI, lângă Tower Bridge. Jucam doar rugby și cricket, ca gentlemanii, fotbalul era interzis în școala mea așa că în pauze și timp liber toți jucam fotbal. Iarna jucam rugby, vara, cricket, fie că voiam sau nu. În miez de iarnă alergam în șort și tricou, pentru că asta „te făcea gentleman”, suferința. Trebuia să înveți să suferi fără să arăți emoție, era parte din „înțelegere”.

La 17 ani m-am revoltat și, deși aveam un loc la facultate, am părăsit școala mai devreme, spre dezgustul părinților mei. Am mers să lucrez în Marea Nordului, în domeniul petrolier. Am vrut asta pentru că eram interesat de geologie, acela era subiectul ales la facultate. Așa că timp de câteva luni înainte de facultate am lucrat în Norvegia și a fost fantastic. Mi-a plăcut, deși lucram cu oameni care mă tratau groaznic, banii erau fenomenal de buni, pentru că era foarte periculos. Îmi amintesc o listă cu valoarea fiecărei părți a corpului –fiecare deget în parte. Dar m-am distrat foarte bine acolo, eram tânăr și naiv, veneam dintr-un mediu foarte izolat și am ratat multe lucruri care se făceau la bord, pentru ca nu știam ce se întâmplă. Apoi am mers la facultate, iar după aceea am lucrat pentru o companie care căuta uraniu în Irlanda.

BG Așadar nu ați decis imediat să fiți profesor?

RB: Nu, când am terminat şcoala mi-am jurat să nu mă mai întorc într-o şcoală. În anii 60-70 era o epocă a rebeliunii şi aşa am făcut. Am purtat părul cât mai lung posibil, iar cum am ajuns la facultate l-am tăiat, pentru că nu mai conta. Apoi am lucrat în acea companie pentru că erau bani buni.

BG Așadar asta voiaţi, bani?

RB: Nu, doar că erau buni. Locuiam la hoteluri, unde eram întotdeauna primul în sala de mic dejun, până într-o zi, când am cerut ceai, un suc mare de portocale şi brânză. Dar chelnerița mi-a adus gem, și-a cerut scuze că nu avea acces la frigider, iar eu mi-amintesc că i-am cerut ferm: indiferent că, cât costă, vreau brânză. Iar a două zi am demisionat, mi-am dat seama cât de ridicol era că brânza era aşa de importantă – micile lucruri deveniseră prea importante, banii nu mai erau o motivaţie. Între timp citisem o carte, Exodus, despre migraţia între războaie în Palestina şi m-am decis să merg într-un kibutz (o comună pe care cei de acolo o administrează singuri și trăiesc din ce produc).  Am crezut că am ajuns în paradis : era la sud de Marea Galileei, aveau banane, avocado, creșteau singuri animale. Aşa că am trecut de la un salariu foarte mare la 1 dolar pe săptămâna. Mi-a plăcut foarte mult : te trezeşti foarte devreme, munceşti, apoi ai timpul tău. Nu aveam bani, aşa că eram foarte creativi. La început culegeam banane, ceea ce te menține într-o formă excelentă, fiecare ramură are vreo 40 kg şi trebuie să le prinzi după ce le tai.

BG: Acolo aţi început să lucraţi cu copiii?

RB: Nu. Eu la şcoală eram interesat de toate şi nimic. Dar un vecin geofizician mi-a dat o carte despre geofizică, mi-a plăcut la nebunie de atunci şi asta am decis să studiez la facultate. Încă sunt colecţionar de roci şi fosile.

În Israel, la un moment dat, viitoarea soţie a decis că nu eram destul de serios și a plecat în Creta. Eu am urmat-o și am lucrat în Grecia într-un hotel o vreme, iar acolo  am citit o carte despre educaţia democratică, Summerhill. Autorul s-a revoltat împotriva sistemului şi a creat propria şcoală numită Summerhill. Şi îmi amintesc că atunci i-am spus soţiei că voi deveni profesor şi voi schimba şcolile. Am mai călătorit apoi un an şi jumătate, apoi ne-am întors în Marea Britanie, ne-am căsătorit şi m-am întors la facultate să devin profesor. La prima slujbă de profesor, în S-E Angliei, am predat matematică şi chimie. E cea mai grea slujbă pe care am avut-o vreodată, pentru că te epuizează emoţional, îmi amintesc cum veneam de la şcoală şi adormeam imediat, dar mi-am plăcut mult.

Cartea aceea m-a făcut să mă decid, pot fi foarte impulsiv dacă îmi place ceva. Şi pentru că îmi plăcea să călătoresc, am aplicat pentru şcoli internaţionale, care nu prea existau atunci, la începutul anilor 80. Prima școală internațională unde am predat a fost la Roma, după aceea au urmat Australia, Venezuela, SUA, Uzbekistan şi acum aici…

BG: Revenind la carte, ce anume v-a plăcut atât de mult încât ați decis să deveniți profesor ?

RB: Ideea era să schimbi educaţia. Educaţia mea a fost în mod fundamental plictisitoare, pentru că eram un elev bun, făceam ce mi se spunea, nu toţi făceau aşa. Am supravieţuit sistemului pentru că din punct de vedere academic eram ok, dar, fiind împinşi către Oxford şi Cambridge, nu aveam voie să facem multe – muzica, da, dar nu aveai trupe, ci orchestre. Nu puteam face nimic manual, făceai latină, matematică.

BG: Experienţa internaţională e obligatorie pentru a preda în astfel de școli internaționale?

RB: În acest tip de şcoală da, pentru că ai de-a face cu atât de multe naţionalităţi, trebuie să îi înţelegi şi să fii modest, ceea ce nu-mi stă în fire.(râde) Am moştenirea mea culturală pe care o respect, desigur, dar trebuie să înţeleg că şi alţii gândesc altfel, aşa că încerc să nu trag concluzii pripite şi să nu judec.

BG: Care este principalul dvs rol aici?

RB: Să schimb lucrurile, să transform şcoala cum ar trebui. Aşa îmi câştig pâinea –merg în şcoli că să le schimb, dar rapid, pentru că schimbarea poate fi foarte obositoare şi nu o poţi face la nesfârşit. Aici am schimbat totul. Am început cu profesorii, întotdeauna e vorba de oameni. Fie le schimbi modul de gândire, fie îi înlocuieşti, am făcut ambele. Dar trebuie să faci schimbările aproape fără ca oamenii să îşi dea seama, pentru că sunt neliniştitoare, de aceea şcolile nu prea trec prin schimbări. Când te gândeşti, în școli lucrurile s-au schimbat, dar în esenţă rămas acelaşi model: copiii merg într-o sală, ascultă un profesor şi pleacă.

Primul lucru care trebuie schimbat este intrarea în şcoală, pentru că aceea e imaginea pe care o creezi despre şcoală. Apoi iei diferite încăperi din clădire (biblioteca, de exemplu) şi le transformi, în funcție de filosofia despre educație. Oamenii vor să vadă schimbări cu care rezonează. Și pentru că subtilităţile nu se văd, deşi tu lucrezi şi la schimbări subtile, trebuie să le arăţi schimbările fizice, de imagine. Cheltuiesc mulţi bani: anul trecut 1,3 milioane de euro. De asemenea, mă asigur că plătim bine profesorii şi au beneficii, pentru că noi concurăm cu piaţa internaţională, nu locală, iar ei lucrează mult. Da, e un model de business, dar totul se reduce la talent.

BG: Cum ar trebui să fie „elevul ideal”, care sunt calitățile pe care le cultivați?

RB: Partea academică e foarte jos pe lista priorităţilor, e important, dar nu principal. Trebuie să fie oneşti, respectuoşi, să îşi ştie locul în lume şi să poată schimbă lumea.

BG: Cum se pot „preda” toate acestea?

RB: Prin profesori, ei trebuie să dea un exemplu, prin tot ce fac, trebuie să reflecte valorile acestea şi copiii îi vor urma. Adesea trebuie să schimbi şi părinţii şi copiii, dar cei din urmă îi schimbă. De asemenea, gândirea critică : dacă predai despre al Doilea Război Mondial, trebuie să dai mai multe perspective –Aliaţii, germanii, ruşii. Vedeți, sensul de gentleman s-a schimbat de-a lungul timpului, dar la origine era vorba despre cineva care înţelege şi respectă lumea din jur, care e onest şi bun. Are un sens pasiv, iluminat, în înţelegerea mea, nu mai folosim cuvântul dar fundamentele a fi bun nu înseamnă că e slab, dimpotrivă, fac ce consideră ei corect.  Sensul iniţial provine din Evul Mediu, din sensul de cavaler, vine dintr-o tradiţie anglo saxonă, din ceva generos.

BG: În aceste condiții, exigențele pentru a selecta profesorii sunt probabil foarte mari…

RB:  Trebuie să aibă, desigur, experienţă internaţională, apoi mă uit dacă sunt buni, cinstiţi, dacă le plac copiii. Ne întâlnim de fiecare dată cu ei înainte de a-i selecta, pentru că totul depinde de om, el va interacţiona cu copiii. Nu sunt perfect, dar cred în instincte şi am învăţat muncă cu oameni… Mă mai şi înşel, important e cât de repede pot repara. În general 1 din 10 mă aştept să nu se potrivească. Anul trecut au venit 30 de noi profesori și am avut peste 1.000 aplicanţi.

 

 

Dr. Robert Brindley conduce din 2014 American International School of Bucharest (AISB), cea mai veche și mai mare școală internațională din București, înființată în 1962 de către Ambasada Statelor Unite. Acum aici învață aproximativ 830 de elevi cu 53 de naționalități, între 2 și 19 ani. Potrivit sondajului realizat în rândul părinților,  gradul de satisfacție a crescut de la 7,6 la 8,1 în anul școlar 2015/2016 (pe o scară de la 1 la 10). Brindley încearcă să ajute și şcolile locale să se schimbe și colaborează în acest sens cu Ovidiu Ro și cu Transylvania College, de pildă, oferindu-și experienţa ca voluntar.

 

Written By
More from Iulia Stancu

Chagall la castelul Cantacuzino

Probabil că Grigore Cantacuzino ar fi fost onorat dacă ar fi știut că Marc Chagall...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *