Domnii de la conac

polizu-2

Evadarea în alte epoci nu e o idee nouă, nici originală. Mai interesant este să descoperi un prezent inedit, construit pe locul unui trecut destul de trist. În cazul conacului Polizu (satul Maxut, Moldova), nostalgia nu-și are rostul, deși a avut epoca sa de glorie și vizitatori celebri. Niciunii dintre aceștia nu s-au bucurat însă de confortul pe care îl au oaspeții din prezent și nici nu și-au închipuit cum va arăta astăzi.

Locul nu este doar demn de un album de artă (imaginile vorbesc de la sine), ci și de un roman sau o carte motivațională, având și o colecție de povești personale interesante. Nu doar cea a proprietarilor inițiali sau actuali (Constantin T. Ghica Deleni, respectiv Irina Ioana Riscutia), nici măcar a vizitatorilor (și ei celebri, și atunci, și acum). În definitiv, locul este creația celor care lucrează la conac, ei au (re)făcut această oază, unde se poate privi apusul peste dealuri, unde au loc nunți poetice sau, pur și simplu, vacanțe cu aer boieresc. Acum 11 ani aici nu era nimic din punct de vedere turistic – doar tristețea unui loc abandonat. Pentru a salva un conac de la soarta de sanatoriu și cAP a fost nevoie de o doamnă și aici a apărut Irina Riscutia, moștenitoarea domeniului. Dar pentru a desăvârși lucrările, doi domni au avut un rol esențial.

Vezi galeria foto 

stefanucaConstantin Ștefănucă, inginer silvic, spune că silvicultura l-a învățat să iubească frumosul. Așa că, atunci când moștenitoarea conacului i-a propus să salveze acest loc, nu a putut refuza. „Conacul era într-o gravă stare de degradare, aproape că ne implora să scoatem la lumină istoria, architectura, aristocrația de odinioară și noblețea românească distruse cu migală și ură de oamenii regimului comunist”. Fosta reședință boierească de vară ajunsese așa pentru că totul fusese distrus sau furat, iar clădirea îndeplinise rol de sanatoriu și sediu cAP. Rolul inginerului silvic a fost de „a aduce ruina la rang de bijuterie”. „Am fost tot ce trebuia să fiu”, spune el, de la descoperitor de stil arhitectonic, arhitect, inginer constructor, instalator, restaurator de elemente din lemn și stucaturi, peisagist, și încă multe alte roluri. Au fost șase ani de muncă în care cea mai dificilă parte a fost lentoarea cu care se vedeau rezultatele. Distrugerea fusese atât de profundă, încât după patru ani aproape nici o îmbunătățire nu era vizibilă, deși se lucra cu 18 echipe și 126 muncitori, în zilele de vârf.

Conacul a fost proiectat și construit inițial de o echipă de arhitecți italieni, sub directa îndrumare a lui Constantin Ghica, dar nu a existat nicio imagine ca reper. Singura imagine a fost redescoperirea arhitecturii, a istoriei, a stilului de viață de acum un secol și jumătate, după descrierile doamnei Riscutia și după micile amprente originale găsite în locuri bine ,,ascunse”. Pentru inginer, fiecare colț are farmecul și amintirile lui, așa că toate colțurile sunt preferate. Regretă doar că nu e suficient timp pentru a le savurchef-radua pe toate. 

Pe de altă parte, Șerban Radu Cristian se ocupă de rafinamentele culinare care fac din conac un loc al răsfățului. Nu că nu ar fi fost și în trecut (meniul este inspirat din epocă), însă ne îndoim că pe atunci un jurist făcea combinații îndrăznețe care să țină cont și de principii de nutriție și alimentație sănătoasă, precum Radu. Datorită lui, oaspeții se bucură de gusturi inedite, precum tocăniță din piept de porc cu creveți și legume de toamnă, alivenci cu ragu de pui, supă-cremă de dovleac copt cu midii picante, calamar umplut cu cârnăcior afumat de casă pe coulis de ardei copt… Însă doar oaspeții cu imaginație, cu papile gustative deschise către combinații diverse și către gustul autentic moldovenesc le vor aprecia.
Șerban Radu Cristian are o poveste inedită: s-a înscris la școala de bucătari după ce a picat examenul de Magistratură la București. „Gătitul era singurul lucru care mă calma, care mă ajuta să fiu creativ și asupra căruia mă puteam concentra după sutele de ore petrecute studiind pentru Magistratură”, spune el. Ulterior i-a devenit profesie. A învățat gastronomie franțuzească și italienească de la bucătari-șefi instruiți în Franța și Italia, a citit mult, dar nu are o bucătărie preferată și spune că „gătește ce îi pică în mână, important este să fiu inspirat de ingrediente”.
Rolul său în bucătăria conacului a crescut treptat: de la colaborator pentru evenimente, la gestionarea bucătăriei și proceselor conexe (aprovizionare, rețetar, conceptualizare, inovatie). De asemenea, este lider și mentor pentru echipă, un lucru important mai ales aici, deoarece conacul este izolat și echipa trebuie să fie unită. Inspirația pentru meniurile de la conac provine din gastronomia franțuzească, pe care Alexandrina Polizu, gazda din secolul XIX , o prefera în mod uzual, o bucătărie prin excelență aristocratică și extrem de versatilă. „Încercăm vechiul cu accente de nou, păstrez totul local (acolo unde este posibil)”, spune Radu. Mai mult, conacul susține micii producători locali – în acest caz, de exemplu, cumpără întotdeauna farfurii de la olari și carne de la fermieri locali. Astfel, pentru juristul devenit chef, conacul este un vis împlinit. „Păduri în jur, retras, nu într-un oraș mare, exact tot ce mi-am dorit, pot să gândesc liber, să mă relaxez, să culeg fructe și legume din pădure și din grădinile proprii, struguri din livada ingrijită de domnul Ștefănucă, o sursă inestimabilă de inspirație și o posibilitate nesfârșită de a prepara rețete autentice, istorice”.
Boierimea de la sfârșitul secolului XIX nici nu-și imagina poveștile care aveau să „crească” pe domeniul Polizu, așa că ne considerăm norocoși că l-am descoperit în secolul XXI și nu mai devreme. 

Conacul Polizu a fost construit între anii 1887 și 1888 de către omul politic Constantin T. Ghica-Deleni. Se află între Târgul Frumos și Botoșani, satul Maxut/ Deleni. Domeniul are acum peste 30 ha, livezi de cireși și vișini, opt camere cu mobilier de secol XVIII și XIX și priveliște către dealurile Moldovei.

Articol apărut în numărul de octombrie/noiembrie al Bucharest Gentleman

Written By
More from Iulia Stancu

Eleganță muzicală

  (Foto credit Ioana Chiriță) Cel mai important ”accesoriu” al carierei unui...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *