Copilărie regală

principesa-elena-si-mihai

O parte importantă din istoria României s-a scris în saloanele Palatului Cotroceni, dar acum ne întoarcem în trecut pentru a explora un cu totul alt aspect din viaţa Familiei Regale: năzdrăvăniile făcute de micul Principe Mihai în anii ’20, când venea în vizită la Cotroceni pentru a petrece timp alături de bunica Maria şi bunicul Ferdinand. Iată cum îşi umplea ziua micul Mihai şi ce activităţi şi surprize îi pregăteau bunicii.

Ştefania Dinu, director interimar al Muzeului Naţional Cotroceni şi specialist în istoria regalităţii, ne-a povestit că Principele Mihai avea la o dispoziţie un imens teren de  joacă în grădina palatului. Şoseaua Cotroceni nu exista în anii ’20, iar generoasa Grădină Botanică făcea parte din domeniul palatului, personalul având grijă ca grădina să fie una dintre cele mai elaborate şi primitoare din Estul Europei. Venit de la castelul Peleş sau de la Palatul Kiseleff   (fosta reşedinţă a principilor moştenitori a devenit după revoluţie sediul ING Bank, iar acum este sediul Eximbank), Mihai se bucura de vastul spaţiu verde mai intâi într-o trăsurică trasă de ponei şi, când a mai crescut, călare pe simpaticul patruped.

Mai târziu, cotloanele ascunse, foişoarele şi sera grădinii aveau să devină locurile favorite pentru întreceri sau jocul de-a v-aţi ascunselea, alături de copiii aghiotanţilor şi ai grădinarilor de la palat.

Dar de aleile grădinii este legată o amintire mult mai dragă viitorului rege: aici şi-a descoperit, pe când era doar de o şchioapă, pasiunea pentru maşini şi mecanică. „Regina îşi aminteşte în memoriile ei că, pe când se afla în exilul autoimpus la Paris, Carol al II-lea i-a trimis principelui Mihai cadou o maşinuţă, cu ocazia Crăciunului anului 1928”, spune Ştefania Dinu. Este momentul când micul Mihai descoperă o pasiune pentru toată viaţa. Marea dragoste a principelui pentru cadoul de la tatăl său a început atunci, în sala de bal a palatului (acum salonul Cerchez), unde se desfăşura sărbătoarea pomului de Crăciun, micul şofer conducându-şi cadoul printre invitaţii la eveniment. Generos, Mihai îi plimba şi pe ceilalţi membri ai Casei Regale, mai ales pe Principesa Ileana, mătuşa sa, pe atunci în vârstă de 19 ani.

Venirea în vizită a fiilor Principesei Mărioara (căsătorită cu regele Alexandru al Iugoslaviei) era prilej de mare bucurie la Palatul Cotroceni, iar Mihai venea aproape zilnic pentru a se juca alături de verii săi Petru, Tomislav şi Andrei. Sălile palatului răsunau de râsetele cristaline ale celor patru principi, iar Regina Maria se bucura de faptul că vesela companie îl scotea din carapace pe de obicei introvertitul Mihai.

Când la Cotroceni nu se aflau oaspeţi speciali, regina îl primea dimineaţa în apartamentele sale, unde bunica şi nepoţelul se jucau împreună. „Regina se bucura de faptul că micul principe începea să vorbească, îi urmărea evoluţia şi scria că Mihai – sau Miki, cum îl alinta ea – a început să descopere bucuria de a vorbi, de a face fraze, de a povesti. Era ca orice copil: fie că era din familia regală sau una obişnuită, manifestările copilăriei sunt aceleaşi”, spune Ştefania Dinu.

Relaţia dintre Regina Maria şi nepotul ei s-a răcit în parte după 1927, când moartea regelui Ferdinand îl transformă pe Mihai în noul monarh al României, iar micul lider trebuia pregătit pentru îndatoririle sale viitoare. „Era un copil care deja avea nişte responsabilităţi şi de mic i-a fost insuflată această datorie de rege al ţării, pe care trebuia să o îndeplinească exemplar mai târziu”, spune Ştefania Dinu, adăugând că Regina Elena, mama regelui Mihai, era strictă şi precaută în ceea ce priveşte anturajul micului rege. Cu timpul ocupat de lecţii şi pregătirea pentru monarhie, regele avea mai puţin timp de petrecut cu bunica lui, ceea ce o mâhnea pe aceasta, Regina Maria dorindu-şi nepotul mai apropiat.

Cu toate acestea, orele petrecute de Mihai la Cotroceni erau senine. Dacă la palatul Kiseleff timpul său era ocupat cu profesori şi întâlniri oficiale, la reşedinţa bunicii sale se găsea mereu prilej de distracţie sau de relaxare. Mihai lua prânzul, alături de guvernanta sa, împreună cu anturajul reginei şi se declara încântat de prăjiturile servite de valeţii palatului. Mai mult, viitorul rege era nelipsit de la ceaiul de la ora cinci, eveniment social introdus la Cotroceni chiar de Regina Maria.

Duminica şi de sărbătorile importante, bunica şi nepotul mergeau la slujbă la Mitropolie, iar familia frecventa asiduu spectacolele de teatru şi operă. Ca şi Castelul Peleş, Palatul Cotroceni avea o sală de cinematograf, unde membrii Familiei regale se bucurau de cele mai noi pelicule apărute în România. În funcţie de subiectul filmului, în public se putea afla şi micul Mihai. Alte momente de distracţie speciale la Cotroceni erau balurile mascate, seratele şi petrecerile aniversare. Alteori, regina şi nepotul ei participau la recepţiile date de diversele ambasade din Bucureşti.

Dar era regele Mihai întotdeauna cuminte în copilărie? Ca orice copil, acesta avea şi el momente când nu ar fi făcut în ruptul capului ce îi cerea regina. Într-un astfel de moment, regina a scris în memoriile sale că Mihai era într-o fază de „încăpăţânare şi neascultare”. La şase ani Mihai avea momente când vorbea încontinuu, iar printre episoadele sale preferate alături de bunica lui se aflau cele când acestea îi citea din cărţile copilăriei. Un moment simpatic s-a petrecut la Cotroceni în anul 1926, când regina descrie în memorii reacţia micului Mihai atunci când ea a trebuit să-şi pună ochelarii pentru a-i citi: „Bunica, cred că tu îmbătrâneşti. Acest lucru mă sperie foarte tare. Ce să fac?”, a spus Mihai, ca orice alt nepoţel din România.

 

Articol apărut în numărul 4 al Bucharest Gentleman (octombrie/noiembrie 2016)

Foto: Muzeul Naţional Cotroceni

More from Ștefan Dobroiu

Director de festival rebel

Dacă ai fost la un festival din România şi încă te bântuie...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *