Gary Cooper, „lunganul” prietenos

cooper

Cel care jucase încă de la începutul sonorului partituri romantice – în 1930 cu Marlene Dietrich în Morocco – şi emoţionase public de ambele sexe cu dramaticul rol din versiunea din 1932 la ecranizarea după Hemingway, Adio Arme, sau în 1935 cu delicatul rol din Peter Ibbertson, a prins în 1933 un tren bun cu o comedie sofisticată. Design for Living a maestrului Ernst Lubitsch îi fixa un statut de sex-symbol, un stil monden, modern şi sentimental cumsecade, o seriozitate de la care nu s-a abătut, chiar dacă partitura lui era de război sau de western.

Lunganul acesta frumos, atletic şi de treabă care îşi întindea picioarele şi adormea blajin pe platou între filmări şi duble, cu genele lungi – se spune că numai Greta Garbo avea gene mai mari decât ale lui – plăcea tuturor. Un zâmbet timid şi şugubăţ îi lumina brusc faţa şi ochii deosebiţi străluceau. Filmele de început, alb-negru, îl arătau şi mai şarmant, mai ataşant.

Gary Cooper a fost vedetă a Hollywoodului de Aur, de mare studio şi a acceptat mereu roluri puternice, pozitive. Stilul sănătos de viaţă, sporturile diverse practicate intens – înot, schi, box, golf,  tenis, călărie – l-au şi menţinut în formă până la vârstă înaintată.

După ce obţinuse Oscarul pentru Cel Mai bun Regizor în 1935 cu It Happened One Night şi îi ridicase mingea lui Clark Gable la plasa celebrităţii, Frank Capra îl alege pe el pentru noua lui comedie sofisticată, una dintre cele câteva cele mai celebre şi mai vizionate.

Cooper, prieten bun cu James Stewart, actor care va juca şi el în destule filme ale regizorului, se lasă cu generozitate dirijat. Avea o uşurinţă a abordării, un umanism numai al lui. Aşa că personajul Longfellow Deeds din comedia din 1936, Mr. Deeds Goes to Town, i-a venit mănuşă. Bunătatea şi simplitatea actorului s-au pliat perfect pe cea a caracterului din povestea romantică. Deeds este un locuitor tipic dintr-un mic orăşel american, se ştie cu toată lumea şi este apreciat de toţi. Pare excentric, pentru că îi plac animalele şi cântă liniştit la tubă (aşa cum în viaţa de toate zilele actorul iubea câinii şi cânta la muzicuţă). Însă, când moşteneşte o mare avere, se găsesc destui să-l acuze – tocmai din cauza lucrurilor care-i dădeau farmec – că e nebun, ca să fie deposedat, jefuit. Cum se întâmplă în filmele americane încă de la începutul sonorului, presa şi membrii breslei au aproape în fiecare film un cuvânt de spus. A patra putere în stat. De data aceasta o avem plasată strategic lângă erou pe fâşneaţa reporteriţă Bennett, adică Jean Arthur foarte simpatică în pardesiele ei cu pălării asortate. Cooper apare la costum de stofă, de iarnă, cu pălărie cu boruri, înainte când era un om obişnuit din clasa de mijloc. După, când este bogat, devine partenerul de vis.

Povestea are deliciul ei şi asta i-a şi îndemnat pe cei din zilele noastre să realizeze un remake în 2002, cu Adam Sandler în rol, fără stilul actorului iconic. Este povestea perfectă la care să visezi. Cea cu „Ce-ar fi dacă…?”, iar acest actor mai mult decât cel potrivit pentru a privi ludic o lume care iniţial judecă după imagine şi învaţă până la urmă să-şi urmeze mereu inima.

Foto Pinterest

 

More from Cristina Zaharia

Steve McQueen sau Mr. Cool

Până la filmul din 1968, aici în discuţie, actorul american ne luase...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *