Înțelepciunea accesoriilor

Photo Credits: Ionut Dobre

Dacă le-am așeza într-un șir imaginar de accesorii, fie ele și cu etichete celebre, creațiile lui Adam ies în evidență ca un tablou nimerit întâmplător printre desenele unor copii.

Cu ani în urmă, un tânăr adolescent  câștiga un concurs de grafică și apoi o rezidență la Viena. Nici nu-și imagina că avea să-l impresioneze mai târziu pe însuși Manolo Blahnik cu niște pantofi creați de el. Alexandru Adam nici nu știa că vrea să facă design de produs, dar a descoperit asta „pe drum”, lucrând cu materiale. Până la gheata din pâslă făcută în timpul masteratului la Londra au mai fost doar un pas sau doi. Tema proiectului era Babylon, iar Alexandru a făcut o gheată din pâslă, pentru că acesta este un material izolant, folosit de beduini în deșert, și a obținut astfel nu doar Manolo Blahnik Design Award, ci și o reacție entuziastă din partea marelui creator.  Așa cum este descris pe site-ul Royal College of Arts, proiectul său a însemnat „plasarea unor încălțări iconice într-un context istoric complex, ce include creația lui Hieronymus Bosch sau iconografia bizantină sau elemente din anii 20”. Asta rezultă când un artist se apucă serios de creație de pantofi. 

MetisAlexandru a făcut de-a lungul vremii tot ce înseamnă design de modă, de produs, de accesorii sau grafică. A lucrat la Londra cu Vivienne Westwood și la Paris cu Thierry Mugler, dar a părăsit lumea mărcilor glamour pentru ambiția a fi pe cont propriu. Acum are două branduri al căror scop este de a produce și vinde „mai înțelept”, spune el, adică exclusiv pe comandă și la calitate înaltă.
A 729 reprezintă brandul său de genți extravagante făcute manual de el însuși. Aici are de gând să includă însă și obiecte originale (cum ar fi piese de mobilier) pe care le face pentru sine, pentru a hrăni și descătușa creativitatea.
Metis este brandul de teniși handmade (sartorial sneakers) pe care l-a creat din nevoie personală. Pregătindu-se pentru o vacanță acum un an și jumătate, nu a găsit pe piață nimic satisfăcător în zona casual-sport, deși a căutat inclusiv în zona marilor branduri. Nimeni nu a putut să-i recomande ceva pe măsura așteptărilor, pentru că Alexandru este cunoscut pentru exigența și rigurozitatea sa. (La școala de artă făcută la Londra spune că cele mai importante lucruri pe care le-a învățat au fost disciplina și punctualitatea).
Din fericire, a avut un prieten român care l-a învățat să-și facă singur încălțările pe care și le dorea, iar acesta era nimeni altul decât Matei Corvin, cunoscutul designer de pantofi unicat. Așa și-a „făcut Alexandru mâna”, creând mai multe perechi pentru sine.
Tocmai din cauza standardelor sale exigente, nu i-a fost însă ușor să revină pentru a lucra (parțial) în România. „Nu am vrut dintotdeauna să fac pantofi pentru alții, dar am vrut să facă ceva în țară”. Ar putea să realizeze toată producția în Italia, dar a preferat să găsească aici, în România, câțiva tehnicieni pe care îi școlește în direcția pe care o vrea, pentru a lucra cu materialele cele mai bune, fie că e vorba despre piele sau pâslă. Deși nu toate operațiunile sunt realizate manual, „e greu pentru cineva obișnuit cu producția în serie, care nu are răbdarea necesară.”

Și un copil poate face design, dar ca să realizezi accesorii de un nivel superior trebuie să cunoști materialele și să fi lucrat mult cu ele, explică el. E vorba despre diferența între designul de lux și cel high-end (o categorie superioară luxului „de serie”, caracterizată prin atenția obsesivă la detalii și realizare manuală). Pentru el, e ca și cum ai compara un desen făcut de un copil și un tablou de Basquiat (artist american cu o cotă impresionantă) – ambele par ușor de realizat, diferența stă însă în tehnică și mesaj.

geanta A AdamLa facultate și la master (St Martin’s) la Londra, a cunoscut personalități din lumea modei, dar și tehnicieni de la marile branduri de la care a deprins practica dură a manufacturii de lux, unde fiecare detaliu contează. În această  lume a creației high-end nu contează (cel puțin la început) numele, ci exclusiv produsul pe care îl oferi în final. Acum că și-a construit o reputație, Alexandru primește zeci de oferte de la fabrici renumite pentru calitatea lor, care vor să-i producă creațiile, însă el refuză, pentru că preferă să le producă în felul său propriu, care îi reflectă valorile.
Nu știe exact ce ar scrie pe cartea de vizită ideală, care să-i cuprindă toate preocupările, dar se consideră o persoană creativă care  rezolvă anumite „probleme”. Nu salvează lumea, dar uneori mici detalii, precum a păși confortabil sau a purta un obiect de design cu tine (și nu o geantă banală) sunt esențiale dacă transmit mai departe ceva din inspirația și înțelepciunea artistului. 

Written By
More from Iulia Stancu

Ocolul Pământului din școală în școală

De la directorul unei școli internaționale nu te aștepți să mărturisească faptul...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *