Viața socială în Bucureștiul interbelic

Tinuta barbateasca din cartea Adinei Nanu

Ce făcea protipendada Bucureștiului la final de secol XIX și început de secol XX în „timpul liber”? Din ce spun cronicarii vremii, totul pare a fi o ilustrată în nuanțe trandafirii, cu doamne care patinează pe lac, în ritmul muzicii de fanfară.

Acum avem restaurante sau cluburi de „bonton” și festivaluri de muzică clasică sau modernă, atunci pentru aristocrație era bine să fii văzut la Teatrul Național, în saloanele marilor familii sau în alte câteva locuri, cu prilejul unor ocazii mai originale.

Unul dintre felurile inedite de a petrece sau un pretext de întâlnire pe jumătate sportivă, pe jumătate mondenă era pe la 1880 vânătoarea de la Șosea sau „paper hunt”,  o întrecere pe cai, în duminica Floriilor. Originea jocului pare a fi englezească, iar numele provine de la hârtiile lăsate în urmă de cel „vânat” pentru a fi găsit. După cum relatează Claymoor, cronicar citat de Constantin Bacalbașa în „Bucureștii de altădată”, domnii călare și doamnele în trăsuri se adunau la un capăt al Herăstrăului, iar  Constantin Isvoranu și Alexandru Marghiloman erau „căpeteniile” care conduceau lumea în pădurea Băneasa unde se mânca, se bea și se dansa.

În timpul verii, picnicul la care trebuia să fii văzut era cel de la Bordei. De Paște, de sfântul Gheorghe și 1 Mai, bucureștenii veneau cu prietenii sau în familie și stăteau pe iarbă, înfruptându-se din mâncarea adusă de acasă. Doar vinul se cumpăra „la oală” și micii se făceau la grătare în timp ce lăutarii cântau. Oalele erau sparte la final pentru a nu fi reutilizate de vânzători.

Iarna patinoarul de pe lacul Cișmigiu devenea loc de flirturi inclusiv pentru înalta societate care se angaja în adevărate  curse pe patine, pe muzica fanfarei. Ideea era de a înconjura lacul cu un steag în mână, prilej de căderi amuzante pe gheață, evident. Tot Bacalbașa povestește că Revelionul se făcea încă de la începutul secolului XIX la restaurant, însă în cercuri restrânse, în niciun caz după principiul „toată lumea petrece cu toată lumea”.

În vremea ocupației rusești, Bucureștiul se umple de bani și femeile devin din ce în ce mai frumoase, relatează cronicarii citați de Bacalbașa (desigur, există o legătură între cele două fenomene). Viața mondenă înflorește, iar  vara este la modă ieșitul la grădină (echivalentul de atunci al teraselor de azi). Cea mai celebră dintre aceste grădini era Union, cu intrare din strada Câmpineanu, unde evoluau trupe de café concert, dar se puteau juca și popice.

Centre ale vieții sociale erau însă și casele familiilor importante, rămase în istorie cu numele acestora. Printre ele, Narcis Dorin Ion scrie în „Bucureștii – În căutarea micului Paris” despre casa Trubetzkoi, din Calea Victoriei 194, casa Manu (calea Victoriei 192), casa Oteteleșanu  și casa Filipescu Brâncoveanu. Prințesa Cleopatra Trubetzkoi primea în saloanele sale scriitori și oameni politici, precum I.Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, iar în decembrie 1846 însuși Franz Liszt a fost oaspetele său. În casa vecină, casa Manu, Alexandrina Cantacuzino (18351916) , soția generalului Manu, primea și ea crema societății.  Casa  Filipescu Brâncoveanu (din Aleea Modogran nr 2) a fost făcută celebră în viața socială de recepțiile date aici de prințul Constantin Basarab-Brâncoveanu (1875-1967), același care va fi nevoit să o vândă din cauza unor împrumuturi.

Bucureștiul a avut chiar și un Club al Miliardarilor, pe calea Victoriei 163, azi o adresă în spatele blocurilor, în casa prințesei Elisabeta de la care clubul Marii Industrii o cumpără în 1937. Una dintre clădirile emblematice ale vieții sociale și culturii bucureștene rămâne desigur Palatul Cantacuzino, de pe Calea Victoriei, acolo unde seratele găzduite de Maruca „bântuie” și acum.

Written By
More from Alex Matei

Lecție practică de leadership

Am cunoscut un lider care crede în învățare continuă și își compară...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *