Lecție practică de leadership

IMG_2301

Am cunoscut un lider care crede în învățare continuă și își compară specializarea cu cea a unui antrenor. Dincolo de business, se „hrănește” cu citate, istorie antică și călătorii și ne-a împărtășit din filosofia sa.

Marius Marin, director general Macon Deva, a dus pasiunea pentru leadership la un nivel superior: are în plan o carte proprie pe tema aceasta și a devenit trainer certificat John Maxwell. Ca CEO, se regăsește cel mai bine în filosofia de business a acestuia și a lui Robin Sharma. Iar ultimul spune că nu poți fi un lider mai bun dacă nu ești un om mai valoros.

Marius Marin a intrat acum 10 ani în industria materialelor de construcţie, fiind pe atunci cel mai tânăr CEO din domeniu, în cazul întreprinderilor mari. De 10 ani conduce Macon (deţinut de Enterprise Investors), liderul de piaţă care cuprinde patru companii. „Am început la Macon în 2006, cu gândul că în 2009 sau 2010 voi pleca. Ulterior compania a cumpărat unul din concurenţi, iar azi grupul cuprinde patru companii și continuăm încă împreună.” Marin a fost implicat în procesele de reorganizare a mai multor companii printre care Tofan Grup și Mefin Sinaia.

Lecția 1 Încrederea

Prima companie pe care a condus-o şi restructurat-o a fost Uton Oneşti, pe care o cunoştea foarte bine, pentru că aici începuse ca stagiar. Compania avea o situaţie financiară foarte proastă, pierdea piaţă şi clienţi când a preluat el managementul şi, în plus, era destabilizată de multe greve (cei peste 1500 angajaţi făcuseră peste 20 greve în ultimii 3 ani).

Aflând că urma o grevă chiar a doua zi, tânărul manager Marin a venit înaintea sutelor de grevişti la locul manifestării. „A fost o decizie bună luată atunci din intuiţie, nici nu cunoşteam în 1994 conceptul de leadership”, povesteşte el. „Le-am spus simplu ce aş vrea să fac şi le-am câştigat încrederea, promiţându-le că, dacă nu reuşesc, peste 9 luni îmi voi da demisia. Dar acele luni mi-au ajuns să aduc compania într-o zona în care funcţiona normal.” Cei mai mulţi l-au crezut, pentru că avea experienţă în companie şi era perceput că om de cuvânt. De aceea e important să nu se ardă etapele într-o carieră, experienţa ajută pentru a câştiga încredere. Odată stabilită strategia de restructurare, aceasta trebuie comunicată. „Nu poţi ajunge singur nicăieri, oricât de frumos ar fi planul peste 3 ani, compania trebuie să supravieţuiască zi de zi. Planul trebuie să fie un mix între acţiuni pe termen scurt şi acţiuni care azi pot să nu aibă efect, dar pe termen mediu au”.

Lecţia 2 Echipa şi valorile ei

Următorul pas într-o restructurare este construirea şi consolidarea unei echipe. „Faptul că la un moment dat eşti lider de piaţă nu e o garanţie că se întâmplă mereu. Echipa de conducere trebuie să fie cel puţin la fel de valoroasă şi implicată precum echipele concurenţilor, altfel aceştia vor trece mai devreme sau târziu în faţa ta, oricât de solidă şi bine poziţionată e o companie”, explică Marin. „Îţi poţi propune să fii lider de piaţă, dar dacă cultura de organizaţie e bazată pe a fi delăsător şi a face lucrurile pe jumătate, nu vei reuşi. E ca într-o familie, dacă nu sunt valori comune, unul acceptă furtul, altul nu, lucrurile nu funcţionează”. De aceea puţini reuşesc şi reuşitele pot fi comparate cu cele sportive: „sunt antrenori care au o carieră de succes cu o echipă, dar cu alta nu mai reuşesc. Diferenţa o face cultura organizaţională – altfel spus, setul de reguli scrise şi nescrise, valorile pe care le împărtăşeşte echipa. Dacă aceasta nu e ok, trebuie să fie schimbată prin restructurare”.

Lecţia 3 Învăţare continuă

Echipa de conducere trebuie să accepte principiul învăţării continue, care să cuprindă şi o parte teoretică, alături de practică. „Nu e uşor să determini echipa zilnic să aplice principiile dorite, de aceea sunt echipe care câştigă campionatul, iar alţii câştigă doar o dată”, adaugă Marin. De aceea, el a decis că nu e suficient să înveţe singur despre leadership, ci i-a implicat şi pe ceilalţi din echipă într-un proces de învăţare. Din 2015 a făcut un prim grup, „echipa celor 22”, căruia a început să îi prezinte ce a învăţat el însuși. Anul următor a făcut al doilea grup, „echipa celor 29”, cu şefii de echipă şi primele poziţii de management. Practic 50 de persoane se dezvoltă învăţând despre leadership şi dezvoltare personală. „Ne întâlnim o dată pe trimestru, ei au de citit şi eu le predau elemente de leadership, dar desigur că discutăm şi în şedinţe, elemente punctuale. reuşita ta se reflectă şi asupra celor din jur”. De altfel, toată lumea ar trebui să aplice îndemnul lui Warren Buffet : „Du-te în fiecare zi la culcare mai inteligent decât atunci când te-ai trezit”. 

Lecția 4 Leadership de echipă

Marin crede că viitorul aparţine leadershipului de echipă, nu unui lider fantastic, care s-ar putea să nu convingă echipa pe termen lung. „Este evident că trebuie să te adresezi pe paliere diferite, către manageri şi către executivi, dar să îi faci să înţeleagă ce vor câştiga dacă vor implementa strategia ta. cel mai greu pentru un om şi o echipă este să se schimbe. Întotdeauna se plăteşte un preţ, în sensul dedicării şi efortului, dacă vrei mai mult.” Leadership-ul de echipă este un nivel superior leadershipului individual, pentru că liderii trebuie să formeze o echipă, să existe carismă, dar și o legătură. Altfel, dacă jumătate din persoanele din grupul de 8 împărtăşesc aceleaşi valori, dar restul nu, nu funcţionează.

Lecţia 5 Perfecţionarea

Lumea pune, de obicei, semnul egal între restructurare şi reducerea numărului de salariaţi, dar scopul este de a face compania să funcţioneze mai bine, ceea ce poate presupune inclusiv angajări sau suplimentare de costuri în anumite departamente. În acest scop, sunt utile filosofiile de tip Kaizen(schimbare în mai bine în japoneză), folosit pentru prima oară la toyota, sau 6 Sigma, dezvoltată de General Electric şi Motorola. Marin a învăţat despre ambele și a devenit chiar specialist (de nivel Black Belt, în cazul 6 Sigma). Kaizen se adresează şi mentalităţii, pentru că la bază stau concepte simple, precum 5 S, un set de reguli pentru eficientizare, sau 7 Muda, care îşi propune eliminarea a 7 tipuri de pierdere.

Lecţia 6 Educaţia prin exemplu

Leadership-ul se aplică oriunde, şi în viaţă personală, cu rudele sau copiii. Marin a fost impresionat de un program american din şcoli, numit Pay it forward, prin care conducătorii de companii sunt chemaţi să vorbească în faţa copiilor în şcoli şi le povestesc cum au ajuns în vârf. De asemenea, în Columbia, J. Maxwell a fost chemat de preşedintele columbiei, să vorbească în faţa a mii de studenţi. la fel, Marin crede că pentru un lider este important să vorbească despre pasiunile sale. Pentru el, cea mai importantă, dincolo de familie, este istoria antică. Managerul şi-a amenajat chiar o cameră a istoriei, cu artefacte legate de istoria Egiptului antic, Imperiului roman sau a Orientului Mijlociu.

 

 

Written By
More from Alex Matei

Experiența, ultima frontieră: România

Vrem să trăim mai multe vieți – dacă se poate, una pe...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *